GOLIARD, goliarzi, s. m. Poet medieval de limbă latină, rătăcitor, care cânta bucuria de a trăi. [Pr.: -li-ard] – Din fr. goliard.

goliard sm [At: DN² / P: ~li-a~ / Pl: ~rzi / E: fr goliard] 1 Poet medieval de limbă latină, rătăcitor, care cânta bucuria de a trăi. 2 Student medieval.

GOLIARD, goliarzi, s. m. Poet medieval de limbă latină, rătăcitor, care cânta bucuria de a trăi; vagant. [Pr.: -li-ard] – Din fr. goliard.

GOLIARD s.n. Nume dat poeților medievali de limbă latină, rătăcitori, care celebrau în poeziile lor bucuria de a trăi, într-un spirit libertin, adesea satiric, trădînd resentimentele unor inși certați cu morala societății timpului. ♦ Student medieval. [Pron. -li-ard. / < fr. goliard, it. goliardo, cf. v. fr.. gouliard < lat. t. familia Goliae – familia lui Goliat].

GOLIARD s. m. nume dat poeților medievali rătăcitori, de limbă latină, care celebrau în poeziile lor bucuria de a trăi într-un spirit libertin, adesea satiric. ◊ student medieval. (< fr. goliard)

goliard (desp. -li-ard) s. m., pl. goliarzi

goliard (-li-ard) s. m., pl. goliarzi

goliard s. m. (sil. -li-ard), pl. goliarzi

GOLIÁRZI (< fr.) s. m. pl. Poeți medievali, de regulă clerici insubordonați dogmelor; studenți rătăcitori de la o universitate la alta, creatori ai unor poezii satirice (scrise în latină, dar adesea cu infiltrații ale limbilor naționale) la adresa bisericii și preamărind iubirea, vinul, bucuria de a trăi (cântecul studențesc „Gaudeamus igitur”, sec. 13-14, este atribuit g). Poezia g. a introdus rigorile rimei și ale ritmului în versificație.