GOG, gogi, s. m. (Reg.) Băiat sau tânăr prost. – Cf. n. pr. Gogu.

gog¹ sm [At: ALECSANDRI, T. 1746 / V: goagă sf, gong / Pl: ~ogi / E: ns cf Gogu] (Îrg) Băiat prost.

gog² sm [At: ALEXICI, L. P. 200 / Pl: nct / E: ns cf gogă] (Reg) Paparudă.

GOG, gogi, s. m. (Reg.) Băiat sau tânăr prost, tont. – Cf. Gogu (n. pr.).

gog a. gogoman: alții zic că-s numai un gog AL. [Onomatopee (cf. găgăuță)].

gog, goágă adj. (rudă cu gogleț, gogoman, gigît). Rar. Gogoman, prost.

goagă² sf vz gog¹

gong² sm vz gog¹

gog (reg.) s. m., pl. gogi

gog (reg.) s. m., pl. gogi

gog s. m., pl. gogi

GOG și MAGOG (în mitologia creștină), dublă forță ostilă. În „Vechiul Testament”, G. este menționat în trei ipostaze: localitate în Armenia; țara de origine a lui M.; rege din țara lui M., ostil poporului lui Israel și învins, în cele din urmă, din voia lui Dumnezeu (Ezechiel). În „Noul Testament” (Apocalipsa) G. și M. sunt două popoare, simboluri ale puterii lui Dumnezeu, instigate de Satana la război împotriva domniei de 1000 de ani a lui Iisus Hristos.