găselniță² sf [At: DEX² / Pl: ~țe / E: găsi + -elniță] Aspect al realității observat de cineva și evocat pentru efect într-o conversație sau într-un text scris.

găselniță s. f. Element de efect, inedit ◊ „Așa că toate găselnițele stilistice sunt vânate din zbor și întrebuințate în serie epidemică. A bântuit cu frenezie gripa «exhaustivului». E la modă acum cuvântul «încărcătură». Nu mai există articol lipsit de această încărcătură.” Săpt. 2 IX 71 p. 14. ◊ „Vă recomand să ascultați cu atenție, la radio sau la televiziune, cântecul «Ce vrei să faci din mine?» interpretat alarmant de des, ca o piesă de mare «găselniță», cum zic unii textieri.” Săpt. 19 XII 75 p. 7 (din găsi + -elniță; cf. fr. trouvaille; Graur C. 43; Al. Graur ne-a comunicat că a fost folosit pentru prima oară de Barbu Lăzăreanu prin anii ’30)

GĂSELNIȚĂ² ~e f. fam. Soluție de efect, găsită și utilizată într-o operă literară, de critică etc. /a găsi + suf. ~elniță

1) găsélniță f., pl. e (bg. gysénica și vy-, rut. gusenicĕa și gusilinicĕa, d. vsl. gonsenica și von-, omidă. Cp. cu velniță și vîrtelniță). Munt. Un fluture mic care zboară numaĭ seara, ĭar ziŭa sta ascuns (achrónia alveolária). Din oŭăle luĭ ĭese niște larve care infectează mĭerea și larvele de albină (care mor) și rod faguriĭ. Stupiĭ sistematicĭ sufere maĭ puțin de aceștĭ fluturĭ. – În Mold. căsélniță (pop. căsăl-). Forma găzălniță în Neam. Rom. Pop. 2, 508 și 4, 302. V. cîșiță și codat.

căselniță sf vz găselniță

căsélniță, V. găselniță 1.

găselniță (fam.) s. f., g.-d. art. găselniței; pl. găselnițe

găselniță (fam.) s. f., g.-d. art. găselniței; pl. găselnițe

găselniță (fluture, situație de efect) s. f., g.-d. art. găselniței; pl. găselnițe

găselniță, găselnițe s. f. 1. situație de efect găsită și exploatată de un artist (scriitor, regizor etc.) într-o operă artistică. 2. (peior.) șmecherie ieftină / de prost gust.