galilean, ~ă [At: BIBLIA (1688), 771 / P: ~le-an / Pl: ~eeni, ~eene / E: Galileea + -ean] 1-2 smf, a (Persoană) originară din Galileea. 3 sm (Ca determinant apozitiv pe lângă numele lui Iisus) Iisus, numit astfel după locul nașterii.

galilean s. m. (sil. -le-an), pl. galileeni (sil. -le-eni)

Învins-ai, galileanule! – acestea ar fi fost ultimele cuvinte pe care, rănit de moarte, le-ar îi rostit împăratul Iulian în anul 363 al erei noastre. Acest împărat roman, care luptase cu înverșunare împotriva creștinismului și voise să se restaureze cultul păgîn (din care pricină e și poreclit „Apostatul”), a fost prezentat după moartea lui de către istoricii creștini – în scop de prozelitism – drept un pocăit care recunoscuse in extremis, adică în clipa morții, că biruința e de partea creștinismului. Și întrucît Iulian Apostatul avea obiceiul să numească creștinismul (pe care nu l-a considerat o religie) – galileism, ca aluzie la Galileea unde s-a născut Isus, ultimele cuvinte, prin care împăratul s-a dat bătut, ar fi fost „Vicisti, o, Galilee!” (Învins-ai, galileanule!). În mod serios sau în ironie, expresia e folosită spre a recunoaște că adevărul, dreptatea, victoria sint de partea adversarului. IST.