găinărie¹ sf [At: DONICI, ap. TDRG / P: gă-i~ / Pl: ~ii / E: găină + -ărie] 1 Coteț de găini Si: găinăriște. 2 Crescătorie de găini. 3 (Pfm) Păsări de curte.

GĂINĂRIE sf. Curticica unde se țin, locul unde se culcă găinile; coteț de găini.

GĂINĂRIE, găinării, s. f. 1. Crescătorie de păsări de curte, mai ales de găini; locul sau cotețul unde se țin găinile. Tu știi că eu am fost în slujbă rînduită La o găinărie. DONICI, F. 26. 2. Furt de găini; p. ext. potlogărie. L-a prins cu un fleculeț, cu o găinărie, și i-a spus că-i dă drumul dacă-i aduce în zece zile niște bani. V. ROM. martie 1953, 180. – Pronunțat: gă-i-.

GĂINĂRIE¹ ~i f. reg. 1) Fermă de găini (și de alte păsări de curte); crescătorie de găini. 2) Loc (pe lângă o gospodărie) unde se cresc găinile; coteț pentru găini. /găină + suf. ~ărie

găinărie f. coteț de găini.

găinăríe f. Cotineață, coteț de păsărĭ. Fig. Iron. Faptă de găinar.

găinărie (desp. gă-i-) s. f., art. găinăria, g.-d. art. găinăriei; pl. găinării, art. găinăriile (desp. -ri-i-)

găinărie (gă-i-) s. f., art. găinăria, g.-d. art. găinăriei; pl. găinării, art. găinăriile

găinărie (crescătorie, loc, furt, afacere ilicită măruntă) s. f., art. găinăria, g.-d. art. găinăriei; pl. găinării, art. găinăriile