9 definiții pentru gânditor (s.m.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

GÂNDITÓR, -OÁRE, gânditori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este cufundat în gânduri, predispus la meditație; îngândurat, meditativ. ♦ Absent; distrat. 2. S. m. și f. Persoană care reflectează asupra problemelor vieții; filosof. ♦ Spec. Filosof. – Gândi + suf. -tor.

gânditor, ~oare [At: MINEIUL (1776), 1482/1 / V: ~iu / Pl: ~i, ~oare / E: gândi + -tor] 1-2 smf, a (Persoană) care reflectează Si: cugetător. 3 smf (Spc) Filozof. 4 sm (Înv; îc) ~toriu-de-Dumnezeu Evlavios. 5 a Meditativ. 6 a Îngândurat și oarecum îngrijorat. 7 (Fam; îe) Ce-ai rămas așa ~? Ce te frământă? 8 a (Fam) Absent, aproape distrat din cauza cufundării în propriile gânduri.

GÂNDITÓR, -OÁRE, gânditori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este cufundat în gânduri, predispus la meditație; îngândurat, meditativ. ♦ Absent; distrat. 2. S. m. și f. Persoană care reflectează asupra problemelor vieții; filozof. ♦ Spec. Filozof. – Gândi + suf. -tor.

GÂNDITÓR2 ~i m. Persoană care studiază problemele fundamentale ale societății și naturii, străduindu-se să lanseze idei noi și originale; cugetător. /a (se)gândi + suf. ~tor

GÎNDITÓR1, ginditori, s. m. Persoană care cugetă, reflectează, gîndește la problemele vieții și care se străduiește să descopere legile naturii și ale societății. Atent, gînditorul privește la ceas: Grozav trece noaptea de iute! DEȘLIU, M. 70. Calm și siguranță, liniște și adîncime sufletească, fire de gînditoracestea-ți spuneau ochii mari, despre dînsul. MIHALE, O. 153. Caragiale a fost un profund gînditor și profund sentimental. SADOVEANU, E. 143.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

gânditór adj. m., s. m., pl. gânditóri; adj. f., s. f. sg. și pl. gânditoáre

gânditór adj. m., s. m., pl. gânditóri; f. sg. și pl. gânditoáre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

GÂNDITÓR s., adj. 1. s. v. filozof. 2. s. v. înțelept. 3. adj. v. reflexiv. 4. adj. v. îngândurat.

GÎNDITOR s., adj. 1. s. cugetător, filozof, (înv.) cugetăreț. (Un mare ~ materialist.) 2. s. filozof, înțelept. (Cei șapte ~ ai lumil antice.) 3. adj. cugetător, meditativ, reflexiv, (înv.) meditator, (glumeț și ir.) pansiv. (Un tip ~.) 4. adj. îngîndurat, preocupat. (O figură ~.)

Intrare: gânditor (s.m.)
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • gânditor
  • gânditorul
  • gânditoru‑
plural
  • gânditori
  • gânditorii
genitiv-dativ singular
  • gânditor
  • gânditorului
plural
  • gânditori
  • gânditorilor
vocativ singular
  • gânditorule
plural
  • gânditorilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

gânditor, -oare (persoană) gânditoare

  • 1. Persoană care reflectează asupra problemelor vieții.
    exemple
    • Atent, gînditorul privește la ceas: Grozav trece noaptea de iute! DEȘLIU, M. 70.
      surse: DLRLC
    • Calm și siguranță, liniște și adîncime sufletească, fire de gînditor – acestea-ți spuneau ochii mari, despre dînsul. MIHALE, O. 153.
      surse: DLRLC
    • Caragiale a fost un profund gînditor și profund sentimental. SADOVEANU, E. 143.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Gândi + sufix -tor.
    surse: DEX '09 DEX '98