8 definiții pentru furător (s.m.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

FURĂTÓR, -OÁRE, furători, -oare, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. (Rar) Care fură. 2. S. m. și f. Hoț. – Fura + suf. -ător.

furător, ~oare [At: ALECSANDRI, P. II, 400 / Pl: ~i, ~oare / E: fura + -ător] 1 a (Șfg; rar) Care fură (1). 2 smf Hoț. 3 (Ent; reg; îc) ~-de-foc Molie (Oniscus murarius).

FURĂTÓR, -OÁRE, furători, -oare, adj. (Rar) Care fură. ♦ (Substantivat) Hoț. – Fura + suf. -ător.

FURĂTÓR, -OÁRE, furători, -oare, adj. (Rar) Care fură. ♦ (Substantivat) Hoț. Noi nu sîntem furători de boi, Nici mocani furători de cai. SEVASTOS, N. 116. corectată


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

furătór (rar) adj. m., s. m., pl. furătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. furătoáre

furătór adj. m., s. m., pl. furătóri; f. sg. și pl. furătoáre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

FURĂTÓR s. v. bandit, hoț, pungaș, tâlhar.

furător s. v. BANDIT. HOȚ. PUNGAȘ. TÎLHAR.

Intrare: furător (s.m.)
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • furător
  • furătorul
  • furătoru‑
plural
  • furători
  • furătorii
genitiv-dativ singular
  • furător
  • furătorului
plural
  • furători
  • furătorilor
vocativ singular
  • furătorule
plural
  • furătorilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

furător, -oare (persoană) furătoare

etimologie:

  • Fura + sufix -ător.
    surse: DEX '98 DEX '09