FUNCȚIONAR, -Ă, funcționari, -e, s. m. și f. Persoană care ocupă o funcție publică; persoană care îndeplinește o muncă cu caracter administrativ. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. fonctionnaire (după funcție).

funcționar, ~ă smf [At: NEGRUZZI, S. I, 36 / P: ~ți-o~ / Pl: ~i, ~e / E: fonctionnaire] Persoană care îndeplinește o muncă cu caracter administrativ Si: slujbaș, (șdp) birocrat, (iuz) amploiat, (reg) brăslaș.

FUNCȚIONAR, -Ă, funcționari, -e, s. m. și f. Persoană care îndeplinește o muncă cu caracter administrativ. [Pr.: -ți-o] – Din fr. fonctionnare (după funcție).

FUNCȚIONAR, -Ă, funcționari, -e, s. m. și f. (Uneori determinat prin «public») Persoană care îndeplinește în schimbul unui salariu o funcție administrativă în cadrul unei întreprinderi sau instituții de stat sau particulare; slujbaș. Prin birouri, funcționarii fumau liniștiți sau scriau aplecați pe registre. JIANU, C. 123. Mie-mi place să mă servească funcționarul cu tragere de inimă. CARAGIALE, O. I 103. – Pronunțat: -ți-o-.

FUNCȚIONAR, -Ă s.m. și f. Persoană care deține o funcție administrativă într-o întreprindere sau într-o instituție; slujbaș. [Pron. -ți-o-. / cf. fr. fonctionnaire].

FUNCȚIONAR, -Ă s. m. f. cel care deține o funcție administrativă într-o întreprindere sau instituție. (< fr. fonctionnaire)

FUNCȚIONAR ~a, (~i, ~e) m. și f. Persoană angajată într-o funcție administrativă. /<fr. fonctionnaire

*funcționár, -ă s. (d. funcțiune; fr. fonctionnaire). Care împlinește o funcțiune publică saŭ privată: ministru e cel înalt funcționar în stat. V. cinovnic.

funcționară (desp. func-ți-o-) s. f., g.-d. art. funcționarei; pl. funcționare

funcționară (func-ți-o-) s. f., g.-d. art. funcționarei; pl. funcționare

funcționară s. f. (sil. -ți-o-), g.-d. art. funcționarei; pl. funcționare

FUNCȚIONAR s. slujbaș, (ieșit din uz) amploiat, (înv.) mădular. (~ la o întreprindere.)

FUNCȚIONAR s. slujbaș, (ieșit din uz) amploiat, (înv.) mădular. (~ la o întreprindere.)