FORMALIZARE, formalizări, s. f. 1. (Log.) Procedeu prin care se dau regulile de formare a enunțurilor și de derivare a lor unele din altele. 2. Supărare, jignire pricinuită de nerespectarea unor reguli (neînsemnate) de politețe. – V. formaliza.

formalizare sf [At: DA ms / Pl: ~zări / E: formaliza] 1 (Log) Efectuare a unei formalizări (2). 2 (Log) Procedeu prin care se dau regulile de formare a enunțurilor și de derivare a lor unele din altele. 3 Supărare pricinuită de nerespectarea unor reguli (neînsemnate) de politețe.

FORMALIZARE, formalizări, s. f. Acțiunea de a (se) formaliza și rezultatul ei. 1. (Log.) Procedeu prin care se dau regulile de formare a enunțurilor și de derivare a lor unele din altele. 2. Supărare, jignire pricinuită de nerespectarea unor reguli (neînsemnate) de politețe. – V. formaliza.

FORMALIZARE s.f. Acțiunea de a (se) formaliza. [< formaliza].

formalizare s. f., g.-d. art. formalizării; pl. formalizări

formalizare s. f., g.-d. art. formalizării; pl. formalizări

formalizare s. f., g.-d. art. formalizării; pl. formalizări

FORMALIZARE s. f. (< formaliza < fr. formaliser): descriere formală (structurală) a relațiilor dintre unitățile diverselor niveluri ale unei limbi date (foneme, morfeme, lexeme, propoziții, fraze etc.), fără a face apel la conținutul semantic al categoriilor gramaticale (gen, număr, caz, mod, timp etc.), al funcțiilor sintactice (subiect, predicat, atribut, apoziție, complement, element predicativ suplimentar) etc.; reducere a unui sistem de cunoștințe la un sistem pur sintactic de simboluri, potrivit procedurii logicii moderne.