FONTANELĂ, fontanele, s. f. Spațiu neosificat între oasele craniului la nou-născuți (1); moalele capului. – Din fr. fontanelle, lat. fontanella.

fontanelă sf [At: DA ms / Pl: ~le / E: fr fontanelle, lat fontanella] (Atm) Spațiu neosificat dintre oasele craniului unui nou-născut Si: (pop) fântânea (6), moalele-capului.

FONTANELĂ, fontanele, s. f. Spațiu neosificat dintre oasele craniului noului născut (1); moalele capului. – Din fr. fontanelle, lat. fontanella.

FONTANELĂ, fontanele, s. f. Locul moale din partea superioară a craniului noului născut, unde oasele cutiei craniene nu s-au dezvoltat încă; (popular) moalele capului.

FONTANELĂ s.f. Spațiu membranos situat în partea superioară a craniului unui nou-născut, care n-a ajuns la completă osificare; (pop.) moalele capului. [< fr. fontanelle].

FONTANELĂ s. f. spațiu neosificat în partea superioară a craniului unui nou-născut; moalele capului. (< fr. fontanelle, lat. fontanella)

FONTANELĂ ~e f. Loc moale, încă neosificat, în partea superioară a craniului unui nou-născut; moalele capului. /<fr. fontanelle, lat. fontanella

fontanelă f. 1. Anat. locul unde se lipesc oasele craniului; 2. deschizătură artificială făcută pe corpul omului: vezicătorile sunt fontanele.

*fontanélă f., pl. e (fr. fontanelle, d. lat. medical și it. fontanella, dim. d. fontana, fîntînă). Anat. Numele spațiuluĭ pe care le prezentă la copiĭ oasele craniuluĭ în ainte de a se solidifica de tot (pop. moalele capuluĭ).

fontanelă s. f., g.-d. art. fontanelei; pl. fontanele

fontanelă s. f., g.-d. art. fontanelei; pl. fontanele

fontanelă s. f., g.-d. art. fontanelei; pl. fontanele

FONTANELĂ s. (ANAT.) (pop.) moalele-capului.

FONTANELĂ s. (ANAT.) (pop.) moalele-capului.