FONDATOR, -OARE, fondatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care fondează ceva; întemeietor, ctitor. [Var.: fundator, -oare adj., s. m. și f.] – Din fr. fondateur.

fondator, ~oare [At: DEX / V: fun~ / Pl: ~i, ~oare / E: fr fondateur] 1-2 smf, a (Persoană) care fundează ceva Si: ctitor, întemeietor.

FONDATOR, -OARE, fondatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care fundează ceva: întemeietor, ctitor. [Var.: fundator, -oare adj., s. m. și f.] – Din fr. fondateur.

FONDATOR, -OARE, fondatori, -oare, s. m. și f. (Și în forma fundator) Persoană care fundează ceva; întemeietor, ctitor. Fundatorii au lăsat mănăstirilor avutul lor. ODOBESCU, S. II 45. Lîngă biserica aceasta e mormîntul monahului Chirii Carp, unul din ostenitorii și fundatorii ei. NEGRUZZI, S. I 215. ◊ (Adjectival) Membru fondator. – Variantă: fundator, -oare s. m. și f.

FUNDATOR, -OARE adj. v. fondator.

FONDATOR, -OARE adj., s.m. și f. (Cel) care fondează ceva; întemeietor; ctitor. [Var. fundator, -oare s.m.f. / cf. fr. fondateur].

FUNDATOR, -OARE s.m. și f. v. fondator.

FONDATOR, -OARE adj., s. m. f. (cel) care fundează ceva; întemeietor; ctitor. (< fr. fondateur)

FONDATOR ~oare (~ori, ~oare) m. și f. Persoană care a fondat ceva; întemeietor. /<fr. fondateur

*fundatór, -oáre adj. și s. Întemeĭetor.

fondator adj. m., s. m., pl. fondatori; adj. f., s. f. sg. și pl. fondatoare

fondator adj. m., s. m., pl. fondatori; adj. f., s. f. sg. și pl. fondatoare

fondator

FONDATOR s. 1. ctitor, întemeietor, (înv.) așezător, (înv. fig.) urzitor. (~ al unui așezământ.) 2. v. întemeietor.

FONDATOR s. 1. ctitor, întemeietor, (înv.) așezător, (înv. fig.) urzitor. (~ al unui așezămînt.) 2. creator, făuritor, întemeietor, (înv.) tocmitor. (~ de școală.)