4 definiții pentru florentin (s.m.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

florentin, ~ă [At: DEMETRIUS, A. 132 / Pl: ~i, ~e / E: fr florentin] 1-2 Smf Persoană care locuiește în Florența sau este originară de acolo. 3-4 a Referitor la Florența sau la florentini. 5 a Din Florența. 6 a (Îs) Stil ~ Stil arhitectonic rezultat din combinarea stilului antic cu stilul bizantin și cel roman. 7-8 sf, a (Șîs pălărie ~ă) Pălărie de damă (din împletitură de pai) cu boruri largi, împodobită cu flori.

FLORENTÍN, -Ă, florentíni, -e, adj., subst. 1. Adj., s. m. și f. (Locuitor) din Florența. ♦ (s. f.) Dialect vorbit de florentini. 2. Adj. Stil florentin = stil arhitectonic rezultat din combinarea proporțiilor mari și severe ale stilului antic cu eleganța stilurilor bizantin și roman; pălărie florentină (și s. f.) = pălărie (din împletitură de pai) cu boruri largi și împodobită cu flori. (din fr. florentin, it. fiorentino)


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

florentín adj. m., s. m., pl. florentíni; adj. f., s. f. florentínă, pl. florentíne

florentín adj. m., s. m., pl. florentíni; (persoană) f. sg. florentínă, pl. florentíne

Intrare: florentin (s.m.)
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • florentin
  • florentinul
  • florentinu‑
plural
  • florentini
  • florentinii
genitiv-dativ singular
  • florentin
  • florentinului
plural
  • florentini
  • florentinilor
vocativ singular
  • florentinule
  • florentine
plural
  • florentinilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

florentin, -ă (persoană) florentină

  • 1. Locuitor din Florența.
    surse: MDN '00

etimologie: