fermecătorie sf [At: (a. 1774) CATEHISIS, ap. GCR II, 100 / Pl: ~ii / E: fermecător + -ie] (Pop) 1 Practică ocultă a fermecătorului (1). 2 Mijloace prin care se realizează fermecătoria (1).

FERMECĂTORIE, fermecătorii, s. f. Faptul de a face farmece, vrăji; îndeletnicirea celui care face vrăji; vrăjitorie, vrajă. Trebuie să fie vreo fermecătorie sau vreo altă drăcie aci. ISPIRESCU, L. 53.

FERMECĂTORIE ~i f. 1) v. A FERMECA. 2) (în superstiții și în basme) Totalitate a procedeelor care transformă în mod miraculos realitatea; vrăjitorie. 3) Îndeletnicire a persoanei care se ocupă cu farmece; vrăjitorie. /fermecător + suf. ~ie

fermecătorie f. operațiunea fermecătorului, magie.

fermecătorie (pop.) s. f., art. fermecătoria, g.-d. art. fermecătoriei; pl. fermecătorii, art. fermecătoriile (desp. -ri-i-)

fermecătorie (pop.) s. f., art. fermecătoria, g.-d. art. fermecătoriei; pl. fermecătorii, art. fermecătoriile

fermecătorie s. f., art. fermecătoria, g.-d. art. fermecătoriei; pl. fermecătorii, art. fermecătoriile

FERMECĂTORIE s. v. descântec, farmec, magie, vrajă, vrăjitorie.

fermecătorie s. v. DESCÎNTEC. FARMEC. MAGIE. VRAJĂ. VRĂJITORIE.