FANARIOT, -Ă, fanarioți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Grec din păturile înstărite care locuia în cartierul Fanar din Constantinopol; spec. demnitar al Porții Otomane ori dregător sau domn în Țările Române care provenea din această pătură greacă înstărită. ◊ Epoca fanarioților = perioadă din istoria României cuprinsă între anii 1711 (în Moldova) și 1716 (în Țara Românească) și 1821. 2. Adj. Care aparține fanarioților (1), privitor la fanarioți; caracteristic fanarioților; fanariotic. [Pr.: -ri-ot] – Din ngr. fanariótis.

fanariot [At: NEGRUZZI, S. I, 241 / P: ~ri-ot / Pl: ~oți / E: ngr φαναριώτης] 1 sm Grec din păturile înstărite care locuiau în cartierul Fanar din Constantinopol. 2-4 sm (Spc) Demnitar al Porții Otomane ori dregător sau domn în țările românești care provenea dintre fanarioți (1). 5 (Îs) Epoca fanarioților Perioadă din istoria României cuprinsă între 1711 și 1821. 6-9 a Care aparține fanarioților (1-4) Si: fanariotic (1-4), (înv) fanarioticesc (1-4). 10-13 a Referitor la fanarioți (1-4) Si: fanariotic (5-8), (înv) fanarioticesc (5-8). 14-17 a Caracteristic fanarioților (1-4) Si: fanariotic (9-12), (înv) fanarioticesc (9-12). 18 a (Prt) Corupt (6).

FANARIOT, -Ă, fanarioți, -te, s. m., adj. 1. S. m. Grec din păturile înstărite care locuia în cartierul Fanar din Constantinopol; spec. demnitar al Porții Otomane ori dregător sau domn în țările românești care provenea din această pătură greacă înstărită. ◊ Epoca fanarioților = perioadă din istoria României cuprinsă între anii 1711 și 1821. 2. Adj. Care aparține fanarioților (1), privitor la fanarioți; caracteristic fanarioților; fanariotic. [Pr.: -ri-ot] – Din ngr. fanariótis.

FANARIOT², -Ă, fanarioți, -te, adj. Caracteristic fanarioților¹. Era în asta un fel de supremă abilitate fanariotă. CAMIL PETRESCU, O. II 480. ♦ Fig. Viciat, corupt, venal. E un boierinaș... departe de influența fanariotă a capitalei. IBRĂILEANU, SP. CR. 119. – Pronunțat: -ri-ot.

FANARIOT¹ ~tă (~ți, ~te) ist. Care aparținea fanarioților; caracteristic fanarioților. [Sil. -ri-ot] /<nrg. fanariotis

fanariot m. 1. Grec nobil, originar din Fanar; 2. Domn grec (dela 1716-1821); 3. fig. ipocrit, viclean. ║ a. fanariotic. [Gr. mod.].

fanariot (desp. -ri-ot) adj. m., s. m., pl. fanarioți; adj. f., s. f. fanariotă, pl. fanariote

fanariot (-ri-ot) adj. m., s. m., pl. fanarioți; adj. f., s. f. fanariotă, pl. fanariote

fanariot s. m., adj. m. (sil. -ri-ot), pl. fanarioți; f. sg. fanariotă, pl. fanariote

FANARIOT adj. fanariotic. (Domniile ~.)

FANARIOT adj. fanariotic. (Domniile ~.)

FANARIÓT, -Ă (< ngr.; Fanar) s. m., adj. 1. S. m. Denumire a vârfurilor populației orășenești din Imp. Otoman, care începând din sec. 16, au avut un important rol economic și politic; din rândul lor erau aleși numeroși dregători ai Porții Otomane. În Moldova (1711-1821) și în Țara Românească (1716-1821), domnii au fost numiți de sultan dintre f. 2. Adj. care se referă la fanarioți (1), al fanarioților, caracteristic pentru fanarioți.