17 definiții pentru fagot (pl. -uri)

FAGÓT, fagoturi, s. n. Instrument muzical de suflat din lemn, cu registru grav, având forma unui tub lung prevăzut cu un tub suplimentar, îndoit la capăt (prin care se suflă), și cu un sistem de clape. [Pl. și: (m.) fagoți] – Din it. fagotto, germ. Fagott.

FAGÓT, fagoturi, s. n. Instrument muzical de suflat, cu registru jos, confecționat din lemn și avînd forma unui tub lung prevăzut cu un tub suplimentar îndoit la capăt prin care se suflă.

fagót s.n. (muz.) Instrument muzical de suflat, din lemn, cu registru grav și cu timbru nazal, alcătuit dintr-un tub lung, curbat, prevăzut cu un tub suplimentar îndoit la capăt (prin care se suflă) și cu un sistem de clape, folosit încă din sec. 18, mai ales în orchestrele franceze. • pl. -uri, m. -ți. / <it. fagotto, germ. Fagott.

fagót s. n., pl. fagóturi

FAGÓT s. (MUZ.) (rar) bason. (Cântă la ~.)

FAGÓT s.n. Instrument de suflat în formă de tub lung, curbat, cu clape și ancie dublă. [Pl. -oturi, (s.n.) -oți. / < it. fagotto, cf. fr. fagot].

FAGÓT s.n. Instrument de suflat din lemn, cu registru grav, în formă de tub curbat, cu clape și ancie dublă. (din it. fagotto, germ. Fagott)

FAGÓT ~uri n. Instrument muzical de suflat având forma unui tub lung de lemn (și suplimentar de metal) îndoit la capăt, prevăzut cu clape și cu ancie dublă. /<it. fagotto, germ. Fagott

fagot n. instrument de muzică de suflat.

*fagót n., pl. urĭ și oate (it. fagotto). Un fel de clarinet foarte gros (fr. basson). V. bason, oboĭ.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

FAGÓT s. (MUZ.) (rar) basón. (Cîntă la ~.)

fagot (‹ fr. fagot „legătură de lemne”; lat. phagotus; it. fagotto; fr. basson; germ. Fagott), instrument de suflat din lemn, alcătuit dintr-un tub curbat din lemn de arțar sau palisandru (în formă de U), cu sistem de clape (2) și ancie* dublă. Ancia se aplică peste un tub metalic în forma literei S (bocal). Corpul este demontabil, deosebindu-se patru părți: corpul mic, corpul mare, corpul care susține celelalte corpuri – având în același timp și cuveta de metal care se deschide pentru a evacua saliva- și pavilionul (bonet). F în do, folosit în orch., este de dimensiunea unui tub de orgă de 260 cm (8’), divizat în două părți paralele. F. are o întindere sonoră de trei octave* și jumătate, de la Si bemol1-re2-mi2. Se notează în cheia* fa și în cheia do de tenor, rareori în cheia sol. Din familia f. face parte și contrafagotul*. În orch. simf. se folosesc 2-3 f., rareori 4 fag., la indicația din partitură* „muta in c. fag.”. Partida* de f. se scrie în partitură sub partida de cl. Strămoșul f. datează din sec. 16 când abatele Afranio degli Albonesi din Ferrara (1539) reunește două bombarde (1) (instr. din familia ob. care era basul (1, 2) instr. de suflat cu ancie), făcându-le să comunice cu ajutorul unui sistem de tuburi. L-a numit „phagotus” deoarece semăna cu o legătură de lemne. La începutul sec. 17, Sigismund Scheltzer debarasează instr. de foalele pe care le deținea inițial și construiește adevăratul f. pe care îl denumește dolcian* datorită intonației foarte dulci. F. a suferit succesive modificări în sensul perfecționării, în 1851 Adolphe Sax construind chiar și un f. metalic. F. actual este construit după sistemul fr. Buffet și după sistemul germ. Heckel. F. tip Heckel a suferit modificări în ultimele decenii spre a se realiza omogenizarea registrelor (1). Are tubul mai lung și orificiile deplasate pentru a facilita sonoritatea registrului acut. Timbrul nazal și grav al f. îi conferă posibilități de expresie burlească dar și melancolică. Performanțele de construcție realizate în sec. 19-20 au determinat compozitorii să acorde mai multă importanță acestui instr. (în lucrări de Beethoven, Ceaikovski, Ravel, Dukas, Stravinski ș.a.). Compozitorii români (Iuliu Mureșianu, T. Fatyol, M. Moldovan) dedică concerte f., instr. apărând de asemenea și în lucrări camerale scrise pentru cvintet (1) de suflători (lemne și corn) sau dublu cvintet de suflători (ex. Dixtourul de Enescu). Abrev. în partituri: fag.; fg.

fagot în cvartă v. fagottino.

fagot în cvintă v. fagottino.

fagot în terță v. fagottino.

fagot tenor v. fagottino.


Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel.

fagot, fagoturi s. n. penis.

Intrare: fagot (pl. -uri)
fagot (pl. -uri) substantiv neutru
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular fagot fagotul
plural fagoturi fagoturile
genitiv-dativ singular fagot fagotului
plural fagoturi fagoturilor
vocativ singular
plural