FA¹, fa, s. m. (Muz.) Treapta a patra din gama majoră tip; sunetul și notația corespunzătoare acestei trepte. ♦ Una dintre cheile muzicale. – Din it. fa.

fa¹ smi [At: DA / E: fr, it fa] (Muz) 1 Treapta a patra din gama do major. 2 Sunet și notație corespunzătoare treptei fa¹ (1). 3 Una din cheile muzicale. 4 (Îs) Instrument în ~ Instrument ale cărui note sună cu o cvintă mai jos decât sunt scrise.

FA¹ s. m. invar. (Muz.) Treapta a patra din gama majoră tip; sunetul și notația corespunzătoare acestei trepte. ♦ Una dintre cheile muzicale. – Din it. fa.

FA² s. m. invar. (Muz.) Treapta a patra din gama majoră tip; sunetul și nota corespunzătoare.

FA s.m.invar. (Muz.) Treapta a patra din gama majoră tip; sunetul și nota corespunzătoare. ♦ Denumirea uneia dintre cheile muzicale. [< it. fa].

FA s. m. inv. (muz.) 1. treapta a patra a gamei diatonice; sunetul și nota corespunzătoare. 2. denumire a uneia dintre cheile muzicale. (< it. fa)

FA¹ m. invar. 1) Notă muzicală situată pe treapta a patra din gama majoră tip. 2) Sunetul corespunzător acestei note. ◊ Cheia ~ cheia de bas. /<it. fa

*2) fa m. Muz. Al patrulea sunet al gameĭ și nota care-l reprezentă.

fa² (notă muzicală) s. m., pl. fa

fa¹ s. m., pl. fa

fa s. m. invar.

fa, prima silabă a cuvântului lat. famuli (din versul al doilea al Imnului către Ioan Botezătorul), silabă prin care, după Guido d’Arezzo, se desemnează începând cu sec. 13, a 4-a treaptă a scării de do*, în țările de cultură latină care au adoptat denumirea silabică a notelor; corespunde lui f* în țările germ. V. notație; solmizație.

tonic-sol-fa, metodă elementară de notație (I) și instrucție muzicală inventată în Anglia la începutul sec. 19 de către muziciana și profesoara Sarah A. Glover (perfecționată apoi de pastorul J. Curwen), pentru simplificarea studiului și executării cântului coral. Era bazată pe silabele doh, ray, me, fah, soh, lah, te (pronunțate conform limbii engleze) și constă în a atribui silabei doh valoarea de tonică* mobilă, aplicată în locul tonicii oricărei game* majore* (la fel tonica mobilă lah pentru gamele minore*), amintind metoda solmizării*. Eliminând portativul*, folosind anumite semne convenționale pentru indicarea duratei* notelor, sistemul t. oferea începătorilor posibilitatea de a intona în scurt timp o piesă muzicală. A cunoscut un mare succes, iar în 1862 a fost introdus în toate școlile pop. engl., extinzându-se și în alte țări, în primul rând în fostele colonii.

FA (< it., fr.) s. m. invar. (MUZ.) Denumire a unuia dintre cele șapte sunete ale gamei, corespunzătoare notației literare F. ♦ Denumire a uneia dintre cheile muzicale. ◊ Instrument în fa = instrument transpozitoriu, ale cărui sunete sunt emise cu o cvintă ma jos decât sunt scrise.