13 definiții pentru fâță


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

fâță sf [At: ISPIRESCU, L. 280 / V: (3) fâț, (4) fiță / Pl: ~țe / E: drr fâțâi] 1 (Înv) Ființă mică care se mișcă neîncetat. 2 (Înv) Copil mic și vioi. 3 Nume dat peștilor mici (care înoată repede). 4 (Îht) Zvârlugă (Cobitis taenia). 5 (Fam) Femeie afectată (care își mișcă accentuat șoldurile când merge).

FẤȚĂ, fâțe, s. f. 1. (Reg.) Nume dat speciilor de pește mic (care înoată repede). 2. (Fam.) Femeie care se fâțâie. – Din fâțâi (derivat regresiv).

FẤȚĂ, fâțe, s. f. 1. (Reg.) Nume dat speciilor de pește mic (care înoată repede). 2. (Fam.) Femeie care se fâțâie. – Din fâțâi (derivat regresiv).

fâță s. f. (fam.) Femeie care se fâțâie ◊ „[...] «fâță» și «pițipoancă» de asemenea mereu prezentă în comedia lui Baranga [...]” R.l. 16 VI 80 p. 2 (din (a se) fâțâi; DEX)

FÎ́ȚĂ, fîțe, s. f. (Regional) Orice pește mic (care înoată repede). Dimineața plecăm spre conac cu căruța cu pește, – baboi cît degetul, fîțe cît unghia. STANCU, D. 510. Ia și tu halăul ăla și vezi de-i putea să prinzi vro fîță de pește, ca să avem de legumă pentru azi și mîine. ISPIRESCU, L. 280.

fî́ță f., pl. e (d. fîțîĭ. V. hîță 1 și 2). Pește foarte mic, puĭ de pește: noĭ prindem fîțele cu mîna (Î. E. 240). Fam. Copil: o fîță de fată, eraĭ o fîță cînd eŭ eram flăcăŭ. V. chisoagă, foflic, frișcă, goghie, plevușcă, poșidic.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

fấță (reg., fam.) s. f., g.-d. art. fấței; pl. fấțe

fâță s. f., g.-d. art. fâței; pl. fâțe


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

FÂȚĂ s. v. fufă, plevușcă, zvârlugă.

FÎȚĂ s. (IHT.) baboi, babușcă, (Olt.) juvete. (Peștele mărunt se numește ~.)

fîță s. v. FUFĂ. PLEVUȘCĂ. ZVÎRLUGĂ.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

fấță, fâțe, (fârță), s.f. – 1. Copil neastâmpărat. 2. Femeie plimbăreață. ♦ (onom.) Fârța, poreclă în Tăuții Măgherăuș („femeie care se fâțâia mult”) (Crâncău, 2011). – Der. regr. din (a se) fâțâi (Scriban, DEX, MDA).


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

fâță, fâțe s. f. femeie care își afișează nurii ostentativ.

Intrare: fâță
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • fâță
  • fâța
plural
  • fâțe
  • fâțele
genitiv-dativ singular
  • fâțe
  • fâței
plural
  • fâțe
  • fâțelor
vocativ singular
plural