15 definiții pentru ev


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ev sn [At: MUREȘANU, P. 102/7 / Pl: ~uri și (rar) ~i sm / E: lat aevum] 1 Perioadă din istoria omenirii (sau a unui popor) ale cărei limite convenționale sunt determinate de mari evenimente. 2 (Prc) Epocă. 3 (Înv) Interval de timp de o sută de ani Si: veac, secol Cf eră. 4 (Îs) ~ul mediu, (rar) ~ul de mijloc, (înv) ~ul median, ~ul miez, mediul ~, miezul ~ Perioadă cuprinsă între Antichitate și timpurile moderne, limitată, în mod convențional, între căderea Imperiului Roman de Apus (a. 476) și luarea Constantinopolului de către turci (a. 1453). 5 (Rar; îs) ~ul vechi Antichitatea. 6 (Mpl) Eternitate. corectată

EV, evuri, s. n. (Livr.) Perioadă din istoria omenirii cu anumite trăsături specifice. ◊ Evul Mediu = perioadă din istoria omenirii cuprinsă între Antichitate și epoca modernă. [Pl. și: (m.) evi] – Din lat. aevum.

EV, evuri, s. n. (Livr.) Perioadă din istoria omenirii cu anumite trăsături specifice. ◊ Evul mediu = perioadă din istoria omenirii cuprinsă între antichitate și epoca modernă. – Din lat. aevum.

EV, evuri, s. n. (Livresc) Epocă, eră din istoria omenirii caracterizată prin anumite trăsături care o deosebesc de altele. Cărămizile călătoresc spre sate tot mai îndepărtate, ducînd o dată cu ele temeliile unui nou ev în viața țăranilor: acela al locuințelor de zid. BOGZA, C. O. 227. După viforul epocii contimporane, copiii noștri vor cunoaște un ev al păcii. SADOVEANU, C. 39. Pentru dînșii războiul însemna un eveniment prea îndepărtat, mai mult abstract. Sfîrșitul unei epoci și începutul unui alt ev, cum sînt delimitate capitolele în manualele de istorie. C. PETRESCU, Î. II 217. ◊ Evul mediu = interval de timp caracterizat prin orînduirea feudală și ale cărui limite convenționale sînt căderea Romei (anul 476) și revoluția franceză din 1789. Între aceste două forțe sociale de bază ale orînduirii feudale, se desfășoară de-a lungul întregului ev mediu o luptă înverșunată. IST. R.P.R. 62.

EV s.n. Epocă, eră din istoria omenirii care se caracterizează prin trăsături specifice. [< lat. aevum].

EV s. n. perioadă din istoria omenirii care are trăsături specifice. ◊ Evul mediu = perioada care ține de la apariția modului de producție feudal până la începutul dezvoltării modului de producție capitalist. (< lat. aevum)

EV évuri n. livr. Perioadă mare din istoria omenirii care se distinge prin anumite trăsături specifice. ~ul mediu. /<lat. aevum

ev m. 1. secol: de cinzeci evi pe dânșii s’a închis al lor mormânt BOL; 2. una din cele trei mari diviziuni ale istoriei universale: evul-mediu.

*1) ev n., pl. urĭ (lat. aevum. V. etate, etern). Mare diviziune a istoriiĭ (maĭ multe secule): evu mediŭ se întinde de la 495 pînă la 1453 saŭ 1492. – Acest cuvînt a fost introdus de Germanu Kellner la 1688.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

ev (livr.) s. n. / s. m., pl. évuri / evi


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

EV s. v. epocă, eră, perioadă.

ev s. v. EPOCĂ. ERĂ. PERIOADĂ.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

ev (-vi), s. m. – Perioadă din istoria omenirii cu anumite trăsături specifice. Lat. aevum. Este împrumut neol., este atestat din sec. XVII (Dosoftei); cf. L. Tamás, Magyar Nyelvőr, XXX, 243. – [art. 3215]


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

EV (< lat. aevum) s. n. Perioadă din istoria omenirii. ◊ Evul Mediu = denumire convențională a perioadei din istoria omenirii cuprinsă între Antichitate și Epoca Modernă. Tradițional, în Europa, cuprinde perioada dintre căderea Imperiului Roman de Apus (476) și, după unele opinii, cucerirea Constantinopolului (1453), respectiv descoperirea Americii (1492) sau revoluțiile din Țările de Jos (1566-1606) și din Anglia (1642-1649).

Intrare: ev
ev1 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ev
  • evul
  • evu‑
plural
  • evuri
  • evurile
genitiv-dativ singular
  • ev
  • evului
plural
  • evuri
  • evurilor
vocativ singular
plural
ev2 (s.m.) substantiv masculin
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ev
  • evul
  • evu‑
plural
  • evi
  • evii
genitiv-dativ singular
  • ev
  • evului
plural
  • evi
  • evilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

ev

  • 1. livresc Perioadă din istoria omenirii cu anumite trăsături specifice.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: epocă eră (subst.) perioadă 3 exemple
    exemple
    • Cărămizile călătoresc spre sate tot mai îndepărtate, ducînd o dată cu ele temeliile unui nou ev în viața țăranilor: acela al locuințelor de zid. BOGZA, C. O. 227.
      surse: DLRLC
    • După viforul epocii contimporane, copiii noștri vor cunoaște un ev al păcii. SADOVEANU, C. 39.
      surse: DLRLC
    • Pentru dînșii războiul însemna un eveniment prea îndepărtat, mai mult abstract. Sfîrșitu! unei epoci și începutul unui alt ev, cum sînt delimitate capitolele în manualele de istorie. C. PETRESCU, Î. II 217.
      surse: DLRLC

etimologie: