europenism [At: L. ROM. 1957, nr. 1, 90 / P: e-u~ / Pl: ~e / E: fr européanisme] (Nob) Cuvânt, formă sau construcție sintactică, împrumutat (fară necesitate) dintr-o limbă europeană (și neasimilate).

europe(n)ism s. n. Caracter european, atitudine favorabilă unității europene ◊ „«Preferații» ar manifesta înclinație pentru «europeism» și «universalism», ceilalți pentru «naționalism».” Luc. 11 II 84 p. 1. ◊ „Apar situații în care europenismul este în pericol.” ◊ Rev. 22 30/95 p. 4. ◊ „«22» este o publicație devotată valorilor democrației și europenismului.” ◊ Rev. 22 35/95 p. 3 (din fr. européisme; cf. fr. européanisme, it. europeismo, engl. Europeanism; DMC 1968, PR 1969; DN3)

europeism sn [At: CONSTANTINESCU, S. I, 259 / P: e-u-ro-pe-ism / E: fr européisme, it europeismo] 1 Caracter european. 2 (Lin) Cuvânt comun mai multor limbi europene. 3 Atitudine favorabilă Uniunii Europene. 4 Mișcare ce urmărește realizarea Uniunii Europene.

EUROPEISM s.n. 1. Caracter european. 2. Atitudine favorabilă unității europene. ♦ Mișcare care tinde să formeze o unitate europeană (socială, politică, economică și culturală). 3. (Lingv.) Formă lingvistică proprie limbilor europene. [Pron. e-u-ro-pe-ism. / cf. it. europeismo, fr. européanisme].

EUROPEISM s. n. 1. caracter european. 2. atitudine favorabilă unității europene. ◊ mișcare care tinde să formeze o unitate europeană. 3. formă lingvistică proprie limbilor europene; europeanism. (< it. europeismo)

+europenism (desp. e-u-) s. n.

europenism s. n.