EURISTICĂ s.f. Metodă de studiu și de cercetare bazată pe descoperirea unor fapte noi; arta de a duce o dispută cu scopul de a descoperi adevărul. [Gen. -cii. / < fr. euristique, cf. gr. heuriskein – a afla].

EURISTICĂ f. 1) Arta de a descoperi cunoștințe noi. 2) Sistem de procedee logice și de reguli metodice ale cercetării teoretice. [G.-D. euristicii] /<fr. euristique

euristic, ~ă [At: LM / V: (înv) h~ / P: e-u~ / Pl: ~ici, ~ice / E: fr heuristique] 1 sf Parte a metodologiei care se ocupă cu analiza metodelor folosite în descoperirea noilor cunoștințe. 2-3 sf, a (Metodă pedagogică de predare) care urmărește obținerea de la elevi a noilor cunoștințe, în urma unui dialog orientat Si: maieutică. 4 a Care aparține euristicii (2). 5 a Referitor la euristică (2). 6 a Care servește la descoperirea unor cunoștințe noi.

EURISTIC, -Ă, euristici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Despre procedee metodologice) Care servește la descoperirea unor cunoștințe noi. 2. S. f. (Rar) Metodă de studiu și de cercetare bazată pe descoperirea de fapte noi; arta de a duce o dispută cu scopul de a descoperi adevărul. [Pr.: e-u-] – Din fr. euristique.

euristică (metodă) (desp. e-u-) s. f., g.-d. art. euristicii

euristică (metodă) (e-u-) s. f., g.-d. art. euristicii

euristică s.f. (sil. e-u-), g.-d. art. euristicii