9 definiții pentru euristică

eurístică (metodă) (e-u-) s. f., g.-d. art. eurísticii

eurístică s.f. (sil. e-u-), g.-d. art. eurísticii

EURÍSTICĂ s.f. Metodă de studiu și de cercetare bazată pe descoperirea unor fapte noi; arta de a duce o dispută cu scopul de a descoperi adevărul. [Gen. -cii. / < fr. euristique, cf. gr. heuriskein – a afla].

EURÍSTICĂ f. 1) Arta de a descoperi cunoștințe noi. 2) Sistem de procedee logice și de reguli metodice ale cercetării teoretice. [G.-D. euristicii] /<fr. euristique

euristic, ~ă [At: LM / V: (înv) h~ / P: e-u~ / Pl: ~ici, ~ice / E: fr heuristique] 1 sf Parte a metodologiei care se ocupă cu analiza metodelor folosite în descoperirea noilor cunoștințe. 2-3 sf, a (Metodă pedagogică de predare) care urmărește obținerea de la elevi a noilor cunoștințe, în urma unui dialog orientat Si: maieutică. 4 a Care aparține euristicii (2). 5 a Referitor la euristică (2). 6 a Care servește la descoperirea unor cunoștințe noi.

EURÍSTIC, -Ă, euristici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Despre procedee metodologice) Care servește la descoperirea unor cunoștințe noi. 2. S. f. (Rar) Metodă de studiu și de cercetare bazată pe descoperirea de fapte noi; arta de a duce o dispută cu scopul de a descoperi adevărul. [Pr.: e-u-] – Din fr. euristique.

eurístic adj. m. (sil. e-u-), pl. eurístici; f. sg. eurístică, pl. eurístice

EURÍSTIC, -Ă adj. (Despre procedee metodologice) Care duce prin întrebări la descoperirea unor adevăruri noi. [Pron. e-u-. / < fr. euristique].

EURÍSTIC ~că (~ci, ~ce) Care ține de euristică; propriu euristicii. Metodă ~că. /<fr. euristique

Intrare: euristică
euristică substantiv feminin
  • silabisire: e-u-
substantiv feminin (F46)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular euristică euristica
plural euristici euristicile
genitiv-dativ singular euristici euristicii
plural euristici euristicilor
vocativ singular
plural