erodiu sm [At: BĂCESCU, PĂS. 80 / V: (înv) ~ie, irodie sf ~ion, irodion sn / Pl: ~ii / E: vsl иродиоун] (Orn; rar) Egretă.

ERODIU sm. 🐦 = STÎRC-ALB: îi mai dete... pene de ~ din cele mai frumoase BĂLC. [vsl. erodij].

ERODIU, erodii, s. m. Pasăre migratoare mare, de culoare albă ca zăpada, ale cărei pene lungi și subțiri sînt purtate ca podoabă (Ardea alba); stîrc alb. Îi mai dete un steag verde, spre semn de protecție otomană, mai multe pene de erodiu din cele mai frumoase. BĂLCESCU, O. II 273.

erodiu m. numele muntenesc al cocostârcului. [Slav. ERODIĬ].

eródiŭ m. (vgr. erodiós, de unde și vsl. erodiĭ; lat heródias). Munt. Sec. 17. Lit. Bîtlan. – Și irodión și iródie.

erodie sf vz erodiu

irodie² sf vz erodiu

irodion sm vz erodiu

rodion sm vz erodiu

iródie și irodión, V. erodiŭ.

erodiu (înv.) [diu pron. dĭu] s. m., art. erodiul; pl. erodii, art. erodiii (desp. -di-ii)

erodiu [diu pron. dĭu] s. m., art. erodiul; pl. erodii, art. erodiii (-di-ii)

erodiu s. m. [-diu pron. -dĭu], art. erodiul; pl. erodii, art. erodiii (sil. -di-ii)

erodiu (erodii), s. m. – Bîtlan (Ardea alba). – Var. irodiu, irodion. Ngr. ἠροδιός, cf. sl. erodij (sec. XVII).

ERODIU ALB s. v. egretă, stârc alb.

ERODIU MARE s. v. egretă, stârc alb.

erodiu alb s. v. EGRETĂ. STÎRC ALB.

erodiu mare s. v. EGRETĂ. STÎRC ALB.