ERISTICĂ s.f. Arta de a controversa, folosind argumente subtile sau artificii sofistice. [< fr. éristique, cf. gr. eristikos < erizein – a discuta în contradictoriu].

ERISTIC, -Ă, eristici, -ce, adj., s. f., s. m. 1. Adj. Care aparține eristicii, referitor la eristică. ◊ Școala eristică = nume dat școlii filosofice din Megara, datorată înclinării ei spre controverse. 2. S. f. Artă a disputei, a controversei, care folosește argumente subtile sau recurge la artificii sofisticate. 3. S. m. și f. Adept al eristicii. – Din fr. éristique.

eristic, ~ă [At: EMINESCU, S. P. 8 / Pl: ~ici, ~ice / E: fr éristique] 1 a Specific controversei. 2 a Care se referă la controversă. 3 a Care aparține controversei. 4 a Care provine de la controversă. 5 a Care posedă arta controversei. 6 sm Filozof care aparține școlii din Megara. 7 sf Artă a controversei care folosește argumente subtile sau recurge la artificii sofisticate. 8 smf Adept al eristicii (7).

ERISTIC, -Ă, eristici, -ce, adj., subst. 1. Adj. Care aparține eristicii, referitor la eristică. ◊ Școala eristică = nume dat școlii filozofice din Megara, datorită înclinării ei spre controverse. 2. S. f. Artă a disputei, a controversei, care folosește argumente subtile sau recurge la artificii sofisticate. 3. S. m. și f. Adept al eristicii. – Din fr. éristique.

ERISTIC, -Ă I. adj. referitor la eristică. ♦ școală ~ă = nume dat școlii filozofice din Megara (Grecia antică), datorită înclinării ei spre controverse. II. s. m. f. adept al eristicii. III. s. f. arta de a controversa, cu argumente subtile sau artificii sofistice. (< fr. éristique, gr. eristikos)

eristică (arta controversei) s. f., g.-d. art. eristicii

eristică (arta controversei) s. f., g.-d. art. eristicii

eristică s. f., g.-d. art. eristicii