erijare sf [At: EMINESCU, O. XII, 98 / V: (înv) erigere / Pl: ~jări / E: erija] 1 (Înv; d. statui, monumente etc.) Așezare în poziție verticală Si: erijat¹ (1). 2 (Înv; d. așezăminte, instituții) Întemeiere. 3 (Înv; de obicei, urmat de pp „în”) Ridicare la o condiție superioară Si: erijat¹ (3). 4 (Urmat de determinări introduse prin pp „în”) Atribuire, fără nici un drept, a unui rol, a unei funcții sau a unei situații care conferă autoritate Si: erijat¹ (4). 5 Autoatribuire, fără nici un drept, a unei poziții care conferă autoritate Si: erijat¹ (5). 6 Dorință de a trece drept... Si: erijat¹ (6).

ERIJARE s.f. Acțiunea de a se erija. [< erija].

erigere sf vz erijare

erijare s. f., g.-d. art. erijării

*erijare s. f., g.-d. art. erijării

erijare s. f., g.-d. art. erijări