eric sn [At: CONTEMPORANUL, VI 1, 35 / V: ie~, ierec / Pl: ~uri / E: ucr ерик] Canal artificial prevăzut cu capcane construite din garduri de nuiele, care permite trecerea unor specii de pești din mări sau din fluvii în lacurile marine sau riverane.

eric n. gârlă de chefali. [Rut. ERIKŬ, părâu].

ierec² sm vz eric corectat(ă)

ieric sn vz eric

IEREC, ierecuri, s. n. Gîrlișoară prin care se scurge apa din lacuri și mlaștini. Am despotmoli ierecurile și gîrlele, să împrospătăm ghiolul. DAVIDOGLU, O. 30.

IEREC, ierecuri, s. n. (Reg.) Gîrlă prin care se scurge apa din lacuri și mlaștini. – Tc. yarik „crăpătură, văgăună”.

eric s. n., pl. ericuri

ERIC (ERIK), numele mai multor regi ai Danemarcii, Suediei și Norvegiei. Mai important: E. VII de Pomerania, rege al Norvegiei, ca E. III (1389-1442), al Danemarcii, ca E VII (1412-1439) și al Suediei, ca E. XIII (1412-1434/1439), conducătorul nominal al Uniunii de la Kalmar (1397-1412).

EIRIK TORVALDSSÖN (TORVALDSEN), supranumit Eric cel Roșu (Raunde) (c. 940-c. 1010), navigator normand (viking). A descoperit și a explorat coasta de SE a Ins. Groenlanda (c. 982-985), pe care a numit-o „pământul verde” (Groenlanda). A întemeiat în anul 986 prima așezare normandă din Groelanda.

ierec, ierecuri, s.n. (reg.) mici cursuri de apă (gârlișoare) care din mlaștini și lacuri curg în Dunăre; ierugă.