EMIR emiri, s. m. 1. Titlu dat descendenților lui Mahomed; persoană având acest titlu. 2. Titlu dat unui guvernator, unui șef de stat sau unui comandant de oști în unele țări musulmane; persoană având acest titlu. – Din fr. émir.

emir sm [At: (a. 1693) ȘIO II₂, 146 / V: (îvr) i~ / Pl: ~i / E: fr émir] 1 Titlu onorific purtat de descendenții lui Mahomed (pe linia fiicei sale Fatima). 2-3 (La popoarele musulmane) Principe domnitor sau guvernator de provincie. 4 (La musulmani) Ofițer. 5 (La musulmani) Căpetenie. 6-9 Persoană care are titlul de emir (2-5).

EMIR, emiri, s. m. 1. Titlu dat descendenților lui Mahomed; persoană având acest titlu. 2. Titlu dat unui guvernator sau unui principe domnitor în unele țări musulmane; persoană având acest titlu. – Din fr. émir.

EMIR, emiri, s. m. Titlu dat unui guvernator sau unui principe domnitor în unele țări musulmane ale Orientului. Emirii, vizirii și toți ofițerii așteaptă porunca să vie a se-nchina strălucirii tale. CARAGIALE, P. 137.

EMIR s.m. 1. Titlu dat guvernatorilor unor țări musulmane. 2. Titlu dat de turci acelora care pretind că se trag din neamul lui Mahomed. [Cf. fr. émir, ar. amir – prinț].

EMIR s. m. 1. titlu dat descendenților lui Mohamed. 2. titlu al guvernatorilor unor țări musulmane. (< fr. émir)

EMIR ~i m. (în unele țări din Orient și din Africa; folosit și ca titlu pe lângă numele respectiv) Conducător al unei țări. /<fr. émir

emir m. 1. titlu dat descendenților lui Mahomed; 2. căpetenie arabă a unei provincii sau a unui trib mare.

emír m. (fr. émir, d. ar. emir și amir, șef, de unde vine și amiral). Titlu descendenților lui Mohamet. Suveran musulman: emiru Afganistanuluĭ.

emir s. m., pl. emiri

emir s. m., pl. emiri

emir s. m., pl. emiri