10 definiții pentru emițător (s.n.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

EMIȚĂTÓR, -OÁRE, emițători, -oare, adj., s. n., s. m. 1. Adj. Care emite; emisiv. ◊ Post emițător = post de radioemisie. 2. S. n. Dispozitiv, aparat sau instalație care emite unde sonore ori electromagnetice sau impulsii de curent. ◊ Emițător radio = radioemițător. 3. S. m. (Lingv.) Persoană care emite un enunț lingvistic. – Emite + suf. -ător (după fr. émetteur).

emițător, ~oare [At: ENC. TEHN. I, 132 / Pl: ~i, ~oare / E: emite + -ător, cf fr émeteur] 1 a Care emite (2) Si: emitent (1). 2 a (Îs) Post ~ Post de radioemisie. 3 a (Îs) Putere ~oare Putere emisivă (2). 4 sn Dispozitiv sau instalație care emite unde sonore sau electromagnetice ori impulsuri de curent. 5 sm (Lin) Persoană care produce un enunț. 6-7 smf, a (Persoană) care emite acte, certificate etc. 8 sf Instituție financiară care pune în circulație bani, titluri, acțiuni, obligațiuni etc.

EMIȚĂTÓR, -OÁRE, emițători, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care emite; emisiv. ◊ Post emițător = post de radioemisiune. 2. S. n. Dispozitiv, aparat sau instalație care emite unde sonore ori electromagnetice sau impulsii de curent. Emițător radio = radioemițător. – Emite + suf. -ător (după fr. émetteur).

EMIȚĂTOR, -OÁRE, emițători, -oare, adj. Care emite. ◊ Post emițător = post de radioemisiune. ♦ (Substantivat) Dispozitiv sau instalație care emite unde sonore ori electromagnetice sau impulsii de curent.

EMIȚĂTÓR, -OÁRE adj. Care emite; emitent. // s.n. Dispozitiv sau instalație care emite unde sonore ori electromagnetice sau impulsii de curent. [< emite + -(ă)tor, după fr. émetteur].

EMIȚĂTÓR, -OÁRE I. adj. care emite; emitent, emisiv. ♦ post ~ = post de radioemisiune. II. s. n. dispozitiv, instalație care emite unde sonore ori electromagnetice sau impulsuri de curent. (după fr. émetteur)

EMIȚĂTÓR ~oáre (~óri, ~oáre) și substantival Care emite unde sonore sau electromagnetice. ~ de radio. /a emite + suf. ~ător


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

emițătór2 s. n., pl. emițătoáre

emițătór s. n., pl. emițătoáre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

EMIȚĂTÓR s., adj. 1. s. emițător radio = radioemițător. 2. adj. transmițător, (rar) emisiv. (Stație ~oare.)

Intrare: emițător (s.n.)
emițător2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N11)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • emițător
  • emițătorul
  • emițătoru‑
plural
  • emițătoare
  • emițătoarele
genitiv-dativ singular
  • emițător
  • emițătorului
plural
  • emițătoare
  • emițătoarelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

emițător (s.n.)

  • 1. Dispozitiv, aparat sau instalație care emite unde sonore ori electromagnetice sau impulsii de curent.
    surse: DEX '09 DLRLC DN

etimologie:

  • Emite + sufix -ător.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN
  • surse: DEX '09 DEX '98 DN