elevator², ~oare a [At: DN / Pl: ~i, ~oare / E: fr elevatoire] 1 Care ridică. 2 (Îs) Mușchi ~ Mușchi care, prin contracție, ridică anumite segmente ale corpului. 3 (Rar; fig) Înălțător. corectat(ă)

ELEVATOR, elevatoare, s. n. Instalație care, fără a se deplasa în timpul lucrului, servește pentru a transporta la o oarecare distanță greutăți mari, materiale etc. Elevatoarele... vor înlocui truda brațelor. PAS, Z. II 80. Zgomotul elevatoarelor, bătaia pistoanelor, scrîșnetul macaralelor se potoliră, scăzînd treptat, înăbușite parcă de-o mînă nevăzută. BART, E. 293. Elevatoare... ridicau paiele de pe dinții mișcători ai batozei și clădeau singure stogurile galbene ca niște cozonaci. ANGHEL, PR. 82. ◊ (Adjectival) Mașină elevatoare. ◊ (Anat.) Mușchi elevator = mușchi care ridică anumite părți ale corpului. Mușchii elevatori ai pleoapei.

ELEVATOR, -OARE adj. Care ridică. [< fr. élévatoire].

ELEVATOR², -OARE I. adj. care servește pentru a ridica. (< fr. élévatoire)

ELEVATOR ~oare, (~ori, ~oare) (despre dispozitive) Care contribuie la transportarea încărcăturilor pe verticală sau în direcție oblică. ◊ Mușchi ~ori mușchi care servesc pentru a ridica unele părți ale corpului. /<fr. élévateur, lat. elevator, ~oris

*elevatór, -oáre adj. (fr. élévateur, d. lat. elevator, care rîdică). Care rîdică: mușchĭ elevatorĭ. S. n., pl. oare. Mașină care, fiind mișcată pin abur și pin ajutoru unuĭ mare lanț care se învîrtește pe o macara pusă în vîrfu unuĭ puternic braț de fer, rîdică marĭ greutățĭ (în gărĭ, în porturĭ, pe vapoare ș. a.). V. craĭnic 2 și gruĭ 2.

elevator¹ adj. m., pl. elevatori; f. sg. și pl. elevatoare

elevator¹ adj. m., pl. elevatori; f. sg. și pl. elevatoare

elevator adj. m., pl. elevatori; f. sg. și pl. elevatoare