electron sn [At: CADE / Pl: ~i / E: fr électron] (Fiz) Particulă elementară stabilă, cu sarcină electrică egală cu a protonului, dar negativă și cu masa de 1836 de ori mai mică, ce intră în alcătuirea atomilor tuturor substanțelor Si: (rar) negatron.

ELECTRON, electroni, s. m. Cel mai ușor element constitutiv al corpurilor încărcate cu sarcină electrică negativă.

ELECTRON s.m. Particulă elementară de materie care intră în compoziția atomului și este încărcată cu electricitate negativă; negatron. [< fr. électron, cf. engl. electron, germ. Elektron].

ELECTRON s. m. particulă elementară stabilă, cu cea mai mică sarcină negativă. (< fr. électron)

ELECTRON ~i m. Particulă elementară cu cea mai mică sarcină electrică negativă, care intră în componență atomului. [Sil. e-lec-tron] /<fr. électron

electron s. m., pl. electroni

electron s. m., pl. electroni

electron s. m., pl. electroni

ELECTRON s. (FIZ.) (rar) negatron.

ELECTRON s. (FIZ.) (rar) negatron.

ELECTRÓN (< fr. {i}; {s} gr. elektron, „chihlimbar”). s. m. Particulă elementară, constituent general al materiei; are masa de repaus de 9,109 • 10^-31 kg, dimensiunile sub 10^-13 m și sarcina electrică negativă e = 1,602 • 10^-19 C. A fost descoperit (1897) de J.J. Thomson.