dâcă¹ sf [At: DDRF / Pl: dâci / E: nct] (Trs) 1 Pipotă. 2 (Atm) Bilă.

dâcă² sf [At: ANON. CAR. / Pl: dâci / E: cf dâcă¹] (Trs) 1 Împotrivire. 2 Încăpățânare. 3 Mânie. 4 Ciudă. 5 Dușmănie contra cuiva.

dâcă³ sf [At: CHEST. VII, 1 / Pl: dâci / E: cf daică] (Mun; Dob) Termen de adresare către o femeie mai în vârstă sau către o soră mai mare.

dâcă (reg.) s. f.

dâcă (reg.) s. f.

dâcă s. f.

dîcă s. f. – Furie, mînie. Sl. dikŭ „sălbatic” (Cihac, II, 95; Conev 100). În Trans., rar. Cf. bîzdîc. – Der. dîcos, adj. (furios, violent).

DÂCĂ s. v. ciudă, gelozie, invidie, necaz, pică, pizmă, pornire, ranchiună.

dîcă s. v. CIUDĂ. GELOZIE. INVIDIE. NECAZ. PICĂ. PIZMĂ. PORNIRE. RANCHIUNĂ.

dấcă, dâcuri, s.f. (reg.) 1. Împotrivire, încăpățânare. 2. Supărare, mânie. 3. Ciudă. 4. Dușmănie. – Et. nec. (MDA).

dâcă, s.f. – (reg.) 1. Împotrivire, încăpățânare. 2. Supărare, mânie. 3. Ciudă. 4. Dușmănie. – Et. nec. (MDA).

dâcă, s.f. – 1. Împotrivire, încăpățânare. 2. Supărare, mânie. 3. Ciudă. 4. Dușmănie. – Et. nec. (MDA).