DUTCĂ, dutce, s. f. Monedă rusească sau poloneză de mică valoare, care a circulat și în Țările Române; veche monedă românească de argint. [Var.: dupcă s. f.] – Din ucr. dudok.

dutcă¹ sf [At: N. COSTIN, ap. LET. II, 128/30 / V: duhcă, ducă (Pl: duce), dugă (Pl: duge, dugi), dupcă (Pl: dupce, dupci) / E: ucr дудок] 1 Monedă rusească sau poloneză de mică valoare, care a circulat și în țările românești. 2 Veche monedă românească de argint.

† DUTCĂ (pl. -ce, -ci) ‼ DUCE sf. 🪙 1 † Tr.-Carp. Veche monetă de aură în valoare de patru creițari (dispărută în a doua jumătate a veacului al XIX -lea): alți bani nu prea erau, fără cît copeice și dutce de cite 4 bani (N.-COST.); se pomenește și de jumătăți de ~, în valoare de 2 creițari: se ruga... să nu-i jupească toate spatele, ci numai ca de o ducă de 2 grițari (SB.) ¶ 2 Maram. Vechi monete de argint în valoare de 10 și de 20 de creițari: Na, mîndră, ține-mi tașca, Că am două dutce ’n ea, Da ne-om duce și le-om bea (BRL.) comp. DUPCĂ [rut. dudok, -d k a, pol. d u d e k, -d k a, ung. d u t k a < germ. Deut].

DUTCĂ, dutce, s. f. Monedă rusească sau poloneză de mică valoare, care a circulat și în țările românești; veche monedă românească de argint. [Var.: dupcă s. f.] – Din ucr. dudok.

DUTCĂ, dutce, s. f. (În secolul trecut) Monedă rusească sau poloneză, cu valoare mică și variind după regiuni, care a avut circulație și în țările romîne; (mai tîrziu, Mold., popular) nume dat monedei romînești de argint care valora 50 de centime. Să nu-i jupească toate spatele, ci numai ca de o dutcă de doi grițari. SBIERA, P. 20. – Variantă: dupcă (SEVASTOS, N. 88) s. f.

dutcă f. Tr. gologan de patru creițari: acolo-i vinul mai dulce și-i cupa cu două dutce POP. [Rut. DUDKA].

dútcă f., pl. ĭ (pol. dudek, rut. dúdok, gen. dudka, ceh. dud, banĭ, d. germ. deut, ol. duit, lețcaĭe). Mold. (dupcă, ca zapcă față de zatcă). Băncuță, pĭesă de 50 de banĭ. Dobr. Gologan. Trans. Potoroancă, pĭesă de 4 crăițarĭ.

dugă sf vz dutcă

dupcă sf vz dutcă

DUPCĂ (pl. -ci) sf. 🪙 Mold. Piesă de argint de 50 de bani, băncuță (PAMF.): scoase din buzunarele bluzei sale un pumn de gologani și de dupci (D.-ZAMF.) [comp. DUTCĂ].

DUTCUȚĂ (pl. -țe) sf. Maram. 🪙 = DUTCĂ 2: taie o ~ de zece creițari în patru și o pune cînd închioatără stratul (PAP.).

dúpcă V. dutcă.

dutcă (înv.) s. f., g.-d. art. dutcei; pl. dutce

dutcă (înv.) s. f., g.-d. art. dutcei; pl. dutce

dutcă s. f., g.-d. art. dutcei; pl. dutce

dupcă (-ci), s. f. – (Mold.) Monedă de 50 de bani. – Var. dutcă. Pol. dudek, pl. dutki (CIhac, II, 105). După Conev 78, din bg. dupka, care pare a proveni din rom. După Gáldi, Dict., 176, din mag. dutka, care provine din pol.

dútcă, dutce, (dupcă), s.f. (înv.) Monedă veche de argint, de 10 și 20 de cruceri: „Na, mândră, ține-mi tașca, / Că am două dutce-n ea” (Bârlea, 1924, II: 295). ■ (onom.) Dutca, nume de familie în jud. Maram. – Din ucr. dudok (DEX, MDA).

dutcă, dutce, (dupcă), s.f. – Monedă veche de argint, de 10 și 20 de cruceri: „Na, mândră, ține-mi tașca, / Că am două dutce-n ea” (Bârlea, 1924, II: 295); „Taie o dutcuță de dzece creițari în patru” (Papahagi, 1925: 321). ♦ (onom.) Dutca, nume de familie (10 persoane cu acest nume, în Maramureș, în 2007). – Din ucr. dudok (Șăineanu, DEX, MDA).

dutcă, dutce, (dupcă), s.f. – Monedă veche de argint, de 10 și 20 de cruceri: „Na, mândră, ține-mi tașca, / Că am două dutce-n ea” (Bârlea 1924 II: 295); „Taie o dutcuță de dzece creițari în patru” (Papahagi 1925: 321). – Din ucr. dudok.

dupcă, s.f. – v. dutcă („monedă”).