duhovnicie sf [At: CORESI, EV. 482/2 / Pl: ~ii / E: duhovnic + -ie] (Bis) 1 Calitatea de a fi duhovnic (1). 2 Ceea ce ține de religie Si: (înv) duhovnicire. 3 (Îla) De ~ Sufletesc.

+duhovnicie s. f., art. duhovnicia, g.-d. duhovnicii, art. duhovniciei

duhovnicie, duhovnicii s. f. Activitate desfășurată de un duhovnic pentru zidirea sufletească a credincioșilor, a elevilor și a studenților în școlile bisericești. – Din duhovnic + suf. -ie.