21 de definiții pentru duce (s.m.; -i) dux

dúce1 sm [At: (începutul sec. XVIII). MAG. IST. I, 113/17 /V: (înv) duc, dux / Pl: dúci / E: fr duc, lat dux, -cis] 1 (Înv) Conducător (1) al unui stat. 2 Comandant de oști. 3 (Prc) Conducător (1) spiritual al unui grup de oameni. 4 Titlu purtat de conducătorul (1) unui stat. 5 Persoană care are titlul de duce (1). 6 Titlu nobiliar înalt, superior marchizului și inferior prințului. 7 Persoană care poartă titlul de duce (6). 8 (Pgn) Mare senior feudal. 9 Conducător militar la triburile germanice. 10 Titlul unui duce (9).

dúce2 sm [At: (a. 1786). IORGA, S. D. XIII, 126 / Pl: ~ / E: nct] (Îvr) Ducat (1).

DÚCE2, duci, s. m. 1. Titlu purtat de conducătorul unui ducat; persoană având acest titlu. 2. Titlu nobiliar superior marchizului și inferior prințului; persoană având acest titlu. ♦ Mare senior feudal. 3. Conducător militar la triburile germanice. – Din fr. duc, lat. dux, -cis.

DÚCE2, duci, s. m. 1. Titlu purtat de conducătorul unui ducat; persoană având acest titlu. 2. Titlu nobiliar superior marchizului și inferior prințului; persoană având acest titlu. ♦ Mare senior feudal. 3. Conducător militar la triburile germanice. – Din fr. duc, lat. dux, -cis.

DÚCE1, duci, s. m. 1. (În feudalism și în țările capitaliste cu regim monarhic) Titlu purtat de unii conducători de state. Ducele de Luxemburg. ♦ Titlu nobiliar înalt. Ioan sau Iancu s-a dedicat și el carierei de ostaș și îl găsim mai întîi în armata de mercenari a ducelui de Milano. IST. R.P.R. 118. 2. (Învechit) Comandant de oaste.

dúce1 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. duc, 1 pl. dúcem, 2 pl. dúceți, perf. s. 1 sg. duséi, 1 pl. dúserăm; imper. 2 sg. du, neg. nu dúce; part. dus

DÚCE s. (înv.) ducă, herțog. (~ de Burgundia.)

DÚCE s.m. 1. Conducător militar de trib la vechii germani. 2. Nobil feudal care stăpânea un ducat. ♦ Titlu de noblețe superior marchizului și inferior prințului; persoană având acest titlu. / < lat. dux, ducis, cf. it. duca, fr. duc].

DÚCE s. m. 1. conducător militar de trib la vechii germani. 2. nobil feudal. ◊ titlu de noblețe superior marchizului și inferior prințului. 3. titlu purtat de conducătorul unui ducat (1). (< fr. duc, lat. dux, -cis)

dúce (dúci), s. m. – Titlu nobiliar. – Var. (înv.) ducă. It. duca (sec. XVII), în parte prin intermediul ngr. δοῦϰας, sl. duka. Forma actuală a fost readaptată lat. dux, -cem.Der. ducal, adj. (care aparține ducelui); ducat, s. m. (ducat, monedă); ducat, s. n. (ducat, provincie, teritoriu în stăpînirea unui duce); ducesă, s. f. (soția unui duce); archiduce, s. m. (titlu dat prinților din casa imperială a Austriei). Este dublet de la doge, s. m. (titlu purtat de conducătorii politici ai unor vechi republici italiene), din ven. doge.

DÚCE ~i m. (în feudalism) 1) Titlu nobiliar superior marchizului și inferior prințului. 2) Persoană care purta acest titlu. /<fr. duc, lat. dux, ~cis

Alba (Duce d’) m. general spaniol sub Carol Quintu și Filip II, faimos prin cruzimile sale ca guvernator al Țărilor-de-Jos (1508-1582).

duce m. 1. comandant, voievod: luând toate măsurile ca un duce prevăzător BĂLC.; 2. cel mai înalt titlu de nobleță, după cel de principe; 3. suveranul unui ducat.

Marlborough (Duce de) m. celebru general englez, învinse pe Francezi în diferite rânduri; muri disgrațiat (1650-1722).

Saint-Simon m. 1. (Duce de), celebru scriitor francez, autor de Memorii importante despre domniile lui Ludovic XIV și Ludovic XV (1675-1755); 2. (Conte de), economist francez care pretinse a reorganiza familia, și societatea pe baze, noui prin știință și industrie; sistema-i socialistă poartă numele de saint-simonism (rezumat în formula: «fiecăruia după capacitatea sa, fiecării capacități după operele sale»), iar discipolii săi (printre cari Auguste Comte) ne acela de saint-simoniști (1760-1825).

* dúce m. (lat. dux, ducis. V. doge). Comandant, general (rar). Suveranu unuĭ ducat. Titlu de nobleță după „principe”. V. voĭevod.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

DÚCE s. (înv.) dúcă, hérțog. (~ de Burgundia.)

dux (cuv. lat., „conducător”) v. subiect.

Intrare: duce (s.m.; -i)
duce (s.m.; -i) substantiv masculin
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular duce ducele
plural duci ducii
genitiv-dativ singular duce ducelui
plural duci ducilor
vocativ singular
plural
dux
Nu există informații despre flexiunea acestui cuvânt.