21 de definiții pentru duce (s.m.)

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DUCE2, duci, s. m. 1. Titlu purtat de conducătorul unui ducat; persoană având acest titlu. 2. Titlu nobiliar superior marchizului și inferior prințului; persoană având acest titlu. ♦ Mare senior feudal. 3. Conducător militar la triburile germanice. – Din fr. duc, lat. dux, -cis.

DUCE2, duci, s. m. 1. Titlu purtat de conducătorul unui ducat; persoană având acest titlu. 2. Titlu nobiliar superior marchizului și inferior prințului; persoană având acest titlu. ♦ Mare senior feudal. 3. Conducător militar la triburile germanice. – Din fr. duc, lat. dux, -cis.

duce2 sm [At: (a. 1786). IORGA, S. D. XIII, 126 / Pl: ~ / E: nct] (Îvr) Ducat (1).

duce1 sm [At: (începutul sec. XVIII). MAG. IST. I, 113/17 / V: (înv) duc, dux / Pl: duci / E: fr duc, lat dux, -cis] 1 (Înv) Conducător (1) al unui stat. 2 Comandant de oști. 3 (Prc) Conducător (1) spiritual al unui grup de oameni. 4 Titlu purtat de conducătorul (1) unui stat. 5 Persoană care are titlul de duce (1). 6 Titlu nobiliar înalt, superior marchizului și inferior prințului. 7 Persoană care poartă titlul de duce (6). 8 (Pgn) Mare senior feudal. 9 Conducător militar la triburile germanice. 10 Titlul unui duce (9).

DUCE1, duci, s. m. 1. (În feudalism și în țările capitaliste cu regim monarhic) Titlu purtat de unii conducători de state. Ducele de Luxemburg. ♦ Titlu nobiliar înalt. Ioan sau Iancu s-a dedicat și el carierei de ostaș și îl găsim mai întîi în armata de mercenari a ducelui de Milano. IST. R.P.R. 118. 2. (Învechit) Comandant de oaste.

DUCE s.m. 1. Conducător militar de trib la vechii germani. 2. Nobil feudal care stăpînea un ducat. ♦ Titlu de noblețe superior marchizului și inferior prințului; persoană avînd acest titlu. / < lat. dux, ducis, cf. it. duca, fr. duc].

DUCE s. m. 1. conducător militar de trib la vechii germani. 2. nobil feudal. ◊ titlu de noblețe superior marchizului și inferior prințului. 3. titlu purtat de conducătorul unui ducat (1). (< fr. duc, lat. dux, -cis)

DUCE ~i m. (în feudalism) 1) Titlu nobiliar superior marchizului și inferior prințului. 2) Persoană care purta acest titlu. /<fr. duc, lat. dux, ~cis

duce m. 1. comandant, voievod: luând toate măsurile ca un duce prevăzător BĂLC.; 2. cel mai înalt titlu de nobleță, după cel de principe; 3. suveranul unui ducat.

* dúce m. (lat. dux, ducis. V. doge). Comandant, general (rar). Suveranu unuĭ ducat. Titlu de nobleță după „principe”. V. voĭevod.

duc1 sm vz duce1

dux sm vz duce1

Alba (Duce d’) m. general spaniol sub Carol Quintu și Filip II, faimos prin cruzimile sale ca guvernator al Țărilor-de-Jos (1508-1582).

Marlborough (Duce de) m. celebru general englez, învinse pe Francezi în diferite rânduri; muri disgrațiat (1650-1722).

Saint-Simon m. 1. (Duce de), celebru scriitor francez, autor de Memorii importante despre domniile lui Ludovic XIV și Ludovic XV (1675-1755); 2. (Conte de), economist francez care pretinse a reorganiza familia, și societatea pe baze, noui prin știință și industrie; sistema-i socialistă poartă numele de saint-simonism (rezumat în formula: «fiecăruia după capacitatea sa, fiecării capacități după operele sale»), iar discipolii săi (printre cari Auguste Comte) ne acela de saint-simoniști (1760-1825).

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

duce3 s. m., pl. duci

duce2 s. m., pl. duci

duce s. m., pl. duci

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

DUCE s. (înv.) ducă, herțog. (~ de Burgundia.)

DUCE s. (înv.) ducă, herțog. (~ de Burgundia.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

duce (duci), s. m. – Titlu nobiliar. – Var. (înv.) ducă. It. duca (sec. XVII), în parte prin intermediul ngr. δοῦϰας, sl. duka. Forma actuală a fost readaptată lat. dux, -cem.Der. ducal, adj. (care aparține ducelui); ducat, s. m. (ducat, monedă); ducat, s. n. (ducat, provincie, teritoriu în stăpînirea unui duce); ducesă, s. f. (soția unui duce); archiduce, s. m. (titlu dat prinților din casa imperială a Austriei). Este dublet de la doge, s. m. (titlu purtat de conducătorii politici ai unor vechi republici italiene), din ven. doge.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

dux (cuv. lat., „conducător”) v. subiect.

Intrare: duce (s.m.)
substantiv masculin (M51)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • duce
  • ducele
plural
  • duci
  • ducii
genitiv-dativ singular
  • duce
  • ducelui
plural
  • duci
  • ducilor
vocativ singular
  • duce
plural
  • ducilor
dux
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

duce, ducisubstantiv masculin

  • 1. Titlu purtat de conducătorul unui ducat; persoană având acest titlu. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Ducele de Luxemburg. DLRLC
  • 2. Titlu nobiliar superior marchizului și inferior prințului; persoană având acest titlu. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Ioan sau Iancu s-a dedicat și el carierei de ostaș și îl găsim mai întîi în armata de mercenari a ducelui de Milano. IST. R.P.R. 118. DLRLC
    • 2.1. Mare senior feudal. DEX '09 DEX '98
  • 3. Conducător militar la triburile germanice. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.