15 definiții pentru dublă (obiect) duplă dublu


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

dúblă sf [At: CHIRIȚESCU, GR. 176 / V: (reg) dúplă, ~lu / Pl: ~le / E: refăcut din dublu (decalitru)] 1 (Pop) Măsură de capacitate pentru cereale egală cu un dublu-decalitru Si: baniță (1). 2 (Pop) Conținutul unei duble (1). 3 (Pop) Pâine de două ori mai mare decât cea obișnuită. 4 (Cig; îe) A trage o ~ A filma o scenă încă o dată. 5 (La jocul de table; îe) A da o ~ Rezultat obținut când ambele zaruri au aceeași valoare. 6 (Spt) Minge dublă (10). 7 (Spt) Săritură dublă. 8 (Spt) Dublă lovitură.

DÚBLĂ, duble, s. f. (Pop.) 1. Măsură de capacitate pentru cereale egală cu un dublu-decalitru; baniță. 2. Pâine de două ori mai mare decât cea obișnuită. [Var.: dúblu s. n.] – Refăcut din dublu[-decalitru].

DÚBLĂ, duble, s. f. (Pop.) 1. Măsură de capacitate pentru cereale egală cu un dublu-decalitru; baniță. 2. Pâine de două ori mai mare decât cea obișnuită. [Var.: dúblu s. n.] – Refăcut din dublu[-decalitru].

DÚBLĂ, duble, s. f. (Munt.) Măsură de capacitate egală cu un dublu-decalitru; baniță. Se întoarse acasă tîrziu, cu trei duble de porumb. MIHALE, O. 66. – Variantă: dúblu (PREDA, Î. 77) s. n.

1) *dúblă f., pl. e (it. dobla, jumătate de dublon). Pop. Piesă de 5 francĭ.

2) *dúblă f., pl. e (fr. double, subînț. décalitre). Munt. Pop. Decalitru duplu, baniță: sporu ce-ĭ ĭeșeade la raz cînd îșĭ umplea dubla cu dichis (CL. 1910, 3, 77).

3) *dúblă f., pl. e (fr. double béccassine, becață duplă, maĭ mare). Becața cea maĭ mare. – Și duplă.

DÚBLU1 s. n. v. dublă.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

dúblă (du-blă) s. f., g.-d. art. dúblei; pl. dúble

dúblă s. f. (sil. -blă), g.-d. art. dúblei; pl. dúble


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DÚBLĂ s. v. baniță, dublu-decalitru.

dublă s. v. BANIȚĂ. DUBLU-DECALITRU.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

duplă, duple s. f. (șc.) nota doi.

Intrare: dublă (obiect)
  • silabație: du-blă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dublă
  • dubla
plural
  • duble
  • dublele
genitiv-dativ singular
  • duble
  • dublei
plural
  • duble
  • dublelor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • duplă
  • dupla
plural
  • duple
  • duplele
genitiv-dativ singular
  • duple
  • duplei
plural
  • duple
  • duplelor
vocativ singular
plural
dublu3 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N37)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dublu
  • dublul
  • dublu‑
plural
  • duble
  • dublele
genitiv-dativ singular
  • dublu
  • dublului
plural
  • duble
  • dublelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

dublă (obiect) duplă dublu

  • 1. popular Măsură de capacitate pentru cereale egală cu un dublu-decalitru.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: baniță dublu-decalitru un exemplu
    exemple
    • Se întoarse acasă tîrziu, cu trei duble de porumb. MIHALE, O. 66.
      surse: DLRLC
  • 2. popular Pâine de două ori mai mare decât cea obișnuită.
    surse: DEX '09 DEX '98

etimologie:

  • Refăcut din dublu[-decalitru]
    surse: DEX '09 DEX '98