12 definiții pentru dușmăni


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

dușmăní vtr [At: EMINESCU, N. 5 / Pzi: ~nésc / E: dușman] 1-2 A avea sentimente de ură (față de cineva sau ceva) Si: a (se) urî.

DUȘMĂNÍ, dușmănesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A avea sentimente de ură față de cineva (sau de ceva); a (se) urî. – Din dușman.

DUȘMĂNÍ, dușmănesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A avea sentimente de ură față de cineva (sau de ceva); a (se) urî. – Din dușman.

DUȘMĂNÍ, dușmănesc, vb. IV. Tranz. A avea sentimente ostile față de cineva; a urî. A învățat-o și pe fată să ne dușmănească. STANCU, D. 31. Sînt dușmănit și prigonit de măria-sa. SADOVEANU, Z. C. 152. [Se duse] să se bată el singur cu oștile împăratului, ce-l dușmănea pe tată-său. EMINESCU, N. 5. ◊ Refl. reciproc. Am fost vecine... și ne-am dușmănit. CAMILAR, N. I 87. Ne-am dușmănit fără nici o pricină cu vecinii noștri. ALECSANDRI, T. II 16.

A SE DUȘMĂNÍ mă ~ésc intranz. A se afla în relații de dușmănie (unul cu altul); a trăi în vrajbă; a se vrăjmăși; a se uri; a se învrăjbi; a se dezbina. /Din dușman

A DUȘMĂNÍ dușmănésc tranz. A trata ca pe un dușman; a vrăjmăși. /Din dușman

dușmănì v. a fi dușman cuiva: îl dușmănește rău.

2) dușmănésc v. tr. (d. dușman). Urăsc. V. refl. Mă urăsc reciproc: aceștĭ oamenĭ se dușmănesc.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

dușmăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dușmănésc, imperf. 3 sg. dușmăneá; conj. prez. 3 să dușmăneáscă

dușmăní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dușmănésc, imperf. 3 sg. dușmăneá; conj. prez. 3 sg. și pl. dușmăneáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DUȘMĂNÍ vb. a se învrăjbi, a (se) urî, a (se) vrăjmăși, (pop.) a (se) îndușmăni, (înv. și reg.) a (se) pizmui, (înv.) a (se) gilălui, a (se) împerechea, a (se) nenăvidi, a (se) pizmi, a (se) urgisi. (Se ~ de moarte.)

DUȘMĂNI vb. a (se) urî, a (se) vrăjmăși, (pop.) a (se) îndușmăni, (înv. și reg.) a (se) pizmui, (înv.) a (se) gilălui, a (se) împerechea, a (se) nenăvidi, a (se) pizmi, a (se) urgisi. (Se ~ de moarte.)

A se dușmăni ≠ a prieteni

Intrare: dușmăni
verb (VT401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • dușmăni
  • dușmănire
  • dușmănit
  • dușmănitu‑
  • dușmănind
  • dușmănindu‑
singular plural
  • dușmănește
  • dușmăniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • dușmănesc
(să)
  • dușmănesc
  • dușmăneam
  • dușmănii
  • dușmănisem
a II-a (tu)
  • dușmănești
(să)
  • dușmănești
  • dușmăneai
  • dușmăniși
  • dușmăniseși
a III-a (el, ea)
  • dușmănește
(să)
  • dușmănească
  • dușmănea
  • dușmăni
  • dușmănise
plural I (noi)
  • dușmănim
(să)
  • dușmănim
  • dușmăneam
  • dușmănirăm
  • dușmăniserăm
  • dușmănisem
a II-a (voi)
  • dușmăniți
(să)
  • dușmăniți
  • dușmăneați
  • dușmănirăți
  • dușmăniserăți
  • dușmăniseți
a III-a (ei, ele)
  • dușmănesc
(să)
  • dușmănească
  • dușmăneau
  • dușmăni
  • dușmăniseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)