drăcărie sf [At: CREANGĂ, A. 308 / Pl: ~ii / E: drac + -ărie] (Pop) 1-4 Drăcie (1, 2, 5, 6, 12). 5 (Rar) Drăcime (1). 6 Mijloace și formule magice folosite pentru transformarea miraculoasă a lucrurilor, pentru lecuire etc. Si: farmec (3), vrajă. 7 (Fam) Afacere încâlcită, necurată Si: (rar) drăcie (11).

DRĂCĂRIE, drăcării, s. f. (Mold.) 1. Ciudățenie, minunăție, drăcie (2), drăcovenie. Toate cîte sînt pe lume le-am știut, dar drăcăria asta abia acum am aflat-o! SADOVEANU, N. F. 98. Petruță era gata, în fața mașinii, dîndu-i tîrcoale și plecîndu-se cu pumnii pe genunchi, să studieze secretul «drăcăriei». C. PETRESCU, R. DR. 83. Harap-Alb vede altă drăcărie și mai mare: o namilă de om mînca brazdele de pe urma a 24 de pluguri, și tot atunci striga în gura mare că crapă de foame. CREANGĂ, P. 241. 2. Năzbîtie, poznă, șmecherie. Cîte drăcării le vin în cap, toate le fac. CREANGĂ, A. 38. 3. Farmec, vrăjitorie. Stăpîna acestei slujnice era... o vrăjitoare ștrașnică care închega ape și care știa toate drăcăriile de pe lume. CREANGĂ, P. 96. Ea, prin drăcăriile ei, prefăcuse atunci pe stăpînu-său, Făt-Frumos, în purcelul cel ogîrjit. id. ib. 101.

drăcărie f. drăcovenie: câte drăcării le vin în cap CR.

drăcăríe f. Fam. Drăcie. mare mulțime de dracĭ: se adunase toată drăcăria pămîntuluĭ.

drăcărie (pop., fam.) s. f., art. drăcăria, g.-d. art. drăcăriei; pl. drăcării, art. drăcăriile (desp. -ri-i-)

drăcărie (pop., fam.) s. f., art. drăcăria, g.-d. art. drăcăriei; pl. drăcării, art. drăcăriile

drăcărie s. f., art. drăcăria, g.-d. art. drăcăriei; pl. drăcării, art. drăcăriile

DRĂCĂRIE s. v. drăcie, drăcovenie, năzbâtie, poznă, ștrengărie.

drăcărie s. v. DRĂCIE. DRĂCOVENIE. NĂZBÎTIE. POZNĂ. ȘTRENGĂRIE.