DRĂCOAICĂ, drăcoaice, s. f. 1. Ființă imaginară de sex feminin, considerată (ca și dracul) drept întruchipare a spiritului rău. 2. Fig. Femeie sau fată rea, plină de păcate, crudă; spec. fată sau femeie tânără, vioaie, isteață, ispititoare, care se ține de pozne; diavoliță. – Drac + suf. -oaică.

drăcoaică sf [At: ALECSANDRI, T. 101 / Pl: ~ice / E: drac + -oaică] 1 Ființă supranaturală de sex feminin care face parte din tagma dracilor Si: diavoliță, diavoloaică, tartoriță, (rar) drăciță, (îvp) drăculiță, drăcoaie (1), (reg) sărsăroaică, tărtăroaică. 2 (Fig) Ființă de sex feminin rea Si: diavoliță, diavoloaică, tartoriță, (rar) drăcoaie (2), (reg) sărsăroaică, tărtăroaică. 3 (Fig; fam) Fată sau femeie tânără, isteață, vioaie, ispititoare, care se ține de șotii Si: drăcușor (5), diavoliță, ștrengăriță, (reg) zgâtie.

DRĂCOAICĂ, drăcoaice, s. f. 1. Ființă imaginară de sex feminin, considerată (ca și dracul) drept întruchipare a spiritului rău. 2. Fig. Femeie sau fată rea, plină de păcate, crudă; (în special) fată sau femeie tânără, vioaie, isteață, ispititoare, care se ține de pozne; diavoliță. – Drac + suf. -oaică.

DRĂCOAICĂ, drăcoaice, s. f. 1. (În superstiții și în basme) Ființă supranaturală de sex feminin imaginată ca făcînd parte din tagma dracilor; diavoloaică (1). Începe... a juca... luînd și pe draci și pe drăcoaice la joc, cu nepus în masă. CREANGĂ, P. 310. ♦ (Uneori urmat de determinări introduse prin prep. «de») Termen de ocară pentru o ființă de sex feminin. Îl înhățase, drăcoaica [de bufniță], cu ghearele ca o gaiță spurcată și nu-l slăbea nici cît ai da în cremene. ISPIRESCU, L. 212. Nu răspunde drăcoaica. Se vede că-i mînioasă c-am închis-o în odaie. ALECSANDRI, la TDRG. O drăcoaică De șerpoaică... S-a-ncuibat în barba mea. TEODORESCU, P. P. 518. 2. Fig. Fată sau femeie tînără, vioaie, zglobie, isteață, ispititoare, ștrengăriță, care se ține de drăcii; drăcușor, diavoloaică (2). Petiția tot a lăsat-o, drăcoaica. CAMIL PETRESCU, T. II 421. Ei, drăcoaico, drăcoaico, te-am înțeles. C. PETRESCU, Î. II 95.

DRĂCOAICĂ ~ce f. 1) Ființă imaginară de sex feminin, simbolizând răul. 2) fig. Femeie rea, afurisită, diavoliță. 3) fam. glumeț Fată sau femeie isteață, vioaie și ispititoare, care se ține de pozne, diavoliță. /drac + suf. ~oaică

drăcoaică f. drac de femeie, muiere rea.

drăcoáĭcă f. (oaĭ o silabă) f., pl. e. Nevasta draculuĭ. Fig. Femeĭe rea. Fată neastâmpărată.

drăcoaică s. f., g.-d. art. drăcoaicei; pl. drăcoaice

drăcoaică s. f., g.-d. art. drăcoaicei; pl. drăcoaice

drăcoaică s. f., g.-d. art. drăcoaicei; pl. drăcoaice

DRĂCOAICĂ s. 1. diavoliță, tartoriță, (rar) diavoloaică, (reg.) sarsaoroaică, tărtăroaică. (O ~ din mitologia populară.) *2. v. ștrengăriță.

DRĂCOAICĂ s. 1. diavoliță, tartoriță, (rar) diavoloaică, (reg.) sarsaoroaică, tărtăroaică. (O ~ din mitologia populară.) 2.* diavoliță, ștrengăriță, tartoriță, (Mold.) zgîtie. (Maria e o ~.)