druid sm [At: I. GOLESCU, C. / P: dru-id / Pl: ~izi / E: fr druide, lat druidae] Preot al vechilor celți din Galia și insulele britanice.

DRUID, druizi, s. m. Nume dat vechilor preoți celți. Iar ulciorul mi-a vorbit, Vrînd, se vede, să mă mustre: În colibile lacustre Stînd pe scaunul cioplit De-un druid, eu fui podoaba Tribului întreg. COȘBUC, P. I 319.

DRUID s.m. Nume dat preoților vechilor celți, aleși pe viață de către nobilimea tribală, care au jucat un rol important în viața juridică și politică a triburilor pînă la cucerirea Galiei de către romani. [Pron. dru-id. / < fr. druide, cf. lat. druidae].

DRUID s. m. preot la vechii celți, aleși pe viață de către nobilimea tribală, care au jucat un rol important în viața juridică și politică, până la cucerirea Galiei de către romani. (< fr. druide, lat. druida)

DRUID ~zi m. Preot la vechii celți sau gali. /<fr. druide, lat. druidal

druid m. preot la vechii Celți.

* druíd și drúid m. (lat. drúida, pl. drúidae și drúides, d. gal. deru, stejar). Preut la vechiĭ Galĭ. – Fem. druidă.

druid s. m., pl. druizi

druid s. m., pl. druizi

druid s. m., pl. druizi

druid, druizi s. m. Preot celt. Druizii formau o clasă sacerdotală, având o doctrină religioasă proprie, și credeau, printre altele, în nemurirea sufletului și în metempsihoză. Prin atribuțiile lor juridice au avut o puternică influență politică, socială și religioasă în țările celtice (Irlanda, Bretania, Galia). – Din fr. druide, lat. druida.