DORIAN, -Ă, dorieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație stabilită în Antichitate în Pelopones, în Grecia insulară și pe coastele Asiei Mici; (și la sg.) persoană care aparține acestei populații. 2. Adj. Care aparține dorienilor (1), privitor la dorieni; doric. [Pr.: -ri-an] – Din fr. dorien.

dorian, ~ă [At: DEX / Pl: ~ieni, ~iene / E: fr dorien] 1 smp Populație stabilită în Antichitate în Peloponez, în Grecia insulară și pe coastele Asiei Mici. 2 smf Persoană care aparține populației doriene (1). 3 a Care aparține dorienilor (1) Si: doric (1). 4 a Referitor la dorieni (1) Si: doric (2).

DORIAN, -Ă, dorieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație stabilită în antichitate în Pelopones, în Grecia insulară și pe coastele Asiei Mici; (și la sg.) persoană care aparține acestei populații. 2. Adj. Care aparține dorienilor (1), privitor la dorieni; doric. [Pr.: -ri-an] – Din fr. dorien.

DORIAN, -Ă adj. propriu dorienilor, populație din Doriada (Grecia). ◊ (s. n.) dialect al limbii grecești vechi. (< fr. dorien)

dorian (desp. -ri-an) adj. m., s. m., pl. dorieni (desp. -ri-eni); adj. f., s. f. doriană, pl. doriene

dorian (-ri-an) adj. m., s. m., pl. dorieni (-ri-eni); adj. f., s. f. doriană, pl. doriene

dorian s. m., adj. m. (sil. -ri-an), pl. dorieni (sil. -ri-eni); f. sg. doriană, g.-d. art. dorienei, pl. doriene

dorian adj. n. (În sintagma) Glas dorian = o altă denumire pentru glasul (ehul) I în muzica bisericească psaltică. – Din gr. dorios.