5 definiții pentru dondănit dondănire

dondănít sn [At: I. CR. III, 205 / Pl: ~uri / E: dondăni] 1-7 Dondănire (1-7).

DONDĂNÍ, dondănesc, vb. IV. (Pop.) 1. Intranz. și tranz. A bombăni, a mormăi, a bodogăni. ♦ A spune vorbe fără legătură. ♦ Tranz. (Rar) A bate pe cineva la cap, a-l pisa. 2. Tranz. A flecări, a îndruga. [Var.: dondăí vb. IV] – Formație onomatopeică.

dondăní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dondănésc, imperf. 3 sg. dondăneá; conj. prez. 3 sg. și pl. dondăneáscă

DONDĂNÍ vb. v. bălmăji, bâigui, bârâi, bodogăní, bolborosi, bombăni, boscorodi, cicăli, dăscăli, flecări, gângăvi, îndruga, îngăima, îngâna, mârâi, molfăi, mormăi, murmura, pălăvrăgi, plictisi, sâcâi, sporovăi, trăncăni.

A DONDĂNÍ ~ésc pop. 1. intranz. 1) A vorbi încet și nedeslușit în semn de nemulțumire; a bombăni; a bodogăni; a mormăi. 2) A vorbi mult și fără rost; a pălăvrăgi; a flecări; a trăncăni. 2. tranz. (persoane) A deranja întruna repetând insistent același lucru; a necăji; a plictisi; a pisa. /Onomat.

Intrare: dondănit
dondănit participiu
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular dondănit dondănitul dondăni dondănita
plural dondăniți dondăniții dondănite dondănitele
genitiv-dativ singular dondănit dondănitului dondănite dondănitei
plural dondăniți dondăniților dondănite dondănitelor
vocativ singular
plural
dondănire infinitiv lung
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular dondănire dondănirea
plural dondăniri dondănirile
genitiv-dativ singular dondăniri dondănirii
plural dondăniri dondănirilor
vocativ singular
plural