DOGMATICĂ s. f. Parte a teologiei care cuprinde expunerea sistematică a dogmelor unei religii; tratat asupra dogmelor.

DOGMATICĂ s.f. Expunere sistematică a dogmelor unei religii; tratat asupra dogmelor. [< fr. dogmatique].

DOGMATICĂ f. Ramură a teologiei în care sunt expuse dogmele unei religii. /<fr. dogmatique, lat. dogmaticus

dogmatică f. totalitatea dogmelor unei religiuni.

DOGMATIC, -Ă, dogmatici, -ce, adj., s. f., s. m. 1. Adj. Care ține de dogme, privitor la dogme; care se sprijină pe dogme. 2. S. f. Parte a teologiei care cuprinde expunerea sistematică a adevărurilor revelate ce se referă la Dumnezeu și la acțiunea sa; tratat asupra dogmelor religioase. 3. S. m. și f. Adept al dogmatismului; dogmatist. – Din fr. dogmatique, lat. dogmaticus. corectat(ă)

dogmatic, ~ă [At: LB / Pl: ~ici, ~ice / E: fr dogmatique, lat dogmaticus] 1 a Care ține de dogme (1-2). 2 a Referitor la dogme (1-2). 3 a Care se sprijină pe dogme (1-2). 4 a (Pex) Care respinge principiul verificării critice și al gândirii creatoare, absolutizând o opinie, o teză. 5 sf Parte a teologiei care expune sistematic dogmele (1) unei religii. 6 sf Materie de studiu având drept obiect dogmatica (5). 7 sf Tratat asupra dogmelor (1) religioase. 8-9 smf, a (Persoană) care se comportă conform dogmelor (1). 10 smf Persoană care susține și aplică dogmatismul Si: dogmatist. 11 a (D. acțiunile oamenilor) Care se desfășoară conform dogmelor.

DOGMATIC, -Ă, dogmatici, -ce, adj., subst. 1. Adj. Care ține de dogme, privitor la dogme; care se sprijină pe dogme. 2. S. f. Parte a teologiei care cuprinde expunerea sistematică a dogmelor unei religii; tratat asupra dogmelor religioase. 3. S. m. și f. Persoană care susține și aplică dogmatismul; dogmatist. – Din fr. dogmatique, lat. dogmaticus.

DOGMATIC, -Ă I. adj. 1. referitor la dogme; cu caracter de dogmă. 2. care respectă cu strictețe dogmele, respingând principiul verificării critice al gândirii creatoare. ◊ mărginit, închistat în dogme. II. s. f. parte a teologiei cuprinzând expunerea sistematică a dogmelor unei religii; tratat despre dogme. III. s. m. f. dogmatist. (< fr. dogmatique, lat. dogmaticus)

dogmatică (parte a teologiei) s. f., g.-d. art. dogmaticii

dogmatică (parte a teologiei) s. f., g.-d. art. dogmaticii

dogmatică (doctrină) s. f., g.-d. art. dogmaticii

dogmatică (Biz.) (< gr. [τροπάριον] δογματιϰόν [dogmaticon]), slava care se cântă la vecernia* mică și mare, de sâmbătă seara (pe cele opt ehuri*), ca și din alte zile ale săptămânii, după stihirile* de la „Doamne strigat-am” și după cele de la stihoavnă*. Este numită astfel pentru că textul ei enunță o dogmă, respectiv aduce laudă Fecioarei și conține dogmele privitoare la persoana lui Iisus. Prin tradițe, alcătuitorul d. este Sf. Ioan Damaschinul ( m. 749).