11 definiții pentru disjunge
din care- explicative (7)
- morfologice (3)
- relaționale (1)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
DISJUNGE, disjung, vb. III. Tranz. (Jur.) A despărți două litigii care fuseseră unite, spre a le cerceta și soluționa în mod separat. ♦ P. gener. A separa o chestiune de alta (aparținând aceluiași ansamblu). – Din lat. disjungere.
DISJUNGE, disjung, vb. III. Tranz. (Jur.) A despărți două litigii care fuseseră unite, spre a le cerceta și soluționa în mod separat. ♦ P. gener. A separa o chestiune de alta (aparținând aceluiași ansamblu). – Din lat. disjungere.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
disjunge [At: PONTBRIANT, D. / V: (înv) des~ / Pzi: disjung / E: lat disjungere] 1 (C.i. idei, probleme) A separa dintr-un ansamblu. 2 (Jur; c.i. pricini, proceduri) A despărți spre a cerceta și soluționa în mod separat.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
DISJUNGE, disjung, vb. III. Tranz. (Jur.; rar) A despărți două pricini care fuseseră unite sau a despărți o pricină în două spre a le judeca separat. ♦ A separa o chestiune de alta.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
DISJUNGE vb. III. tr. (Jur.) A despărți două pricini sau a despărți o pricină în două pentru a le judeca separat. ♦ A separa (două chestiuni etc.). [P.i. disjung. / < lat. disiungere].
- sursa: DN (1986)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
DISJUNGE vb. tr. 1. (jur.) a despărți două pricini sau o pricină în două pentru a le judeca separat. 2. a separa (două chestiuni etc.). (< lat. disiungere)
- sursa: MDN '00 (2000)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
A DISJUNGE disjung tranz. 1) jur. (pricini, procedee) A despărți în două pentru a cerceta și judeca în mod separat. 2) (chestiuni) A separa în mod conștient. /<lat. disjungere
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
desjunge v vz disjunge
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
disjunge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. disjung, 2 sg. disjungi, 3 sg. disjunge; conj. prez. 1 sg. să disjung, 3 să disjungă; ger. disjungând; part. disjuns
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
disjunge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. disjung, 1 pl. disjungem; part. disjuns
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
disjunge vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. disjung, 1 pl. disjungem; part. disjuns
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Dicționare relaționale
Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).
DISJUNGE vb. v. disocia.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
verb (VT622) Surse flexiune: DOR | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)
|
|
|
| singular | plural | ||
|
| ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (tu) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (el, ea) |
| (să)
|
|
|
| ||
plural | I (noi) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (voi) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (ei, ele) |
| (să)
|
|
|
|
disjunge, disjungverb
- 1. A despărți două litigii care fuseseră unite, spre a le cerceta și soluționa în mod separat. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
etimologie:
- disjungere DEX '09 DEX '98 DN