DISCURSIV, -Ă, discursivi, -e, adj. 1. Care se realizează prin trecere logică de la premise la concluzie prin mai multe etape intermediare. 2. (Despre memorie) Care se dispersează, se împrăștie. 3. Care nu se supune unei continuități riguroase. – Din fr. discursif, lat. discursivus.

discursiv, ~ă a [At: LM / Pl: ~i, ~e / E: fr discursif, lat discursivus] 1 (Flz) Care deduce, prin raționament, o idee din alta, ajungând la o concluzie după o serie de etape intermediare. 2 (D. memorie) Care se dispersează. 3 (D. stilul oral sau scris) Declarativ. 4 (D. stilul oral sau scris) Declamativ. 5-7 Care aparține discursului (3-5). 8-10 Care se referă la discurs (3-5).

DISCURSIV, -Ă, discursivi, -e, adj. 1. Care deduce prin raționament o idee din alta, care ajunge la o concluzie trecând prin mai multe etape sau operații preliminare. 2. (Despre memorie) Care se dispersează, se împrăștie. 3. Care nu se supune unei continuități riguroase. – Din fr. discursif, lat. discursivus.

DISCURSIV, -Ă, discursivi, -e, adj. 1. (În opoziție cu intuitiv) Care deduce prin raționament o idee din alta. Procedeu discursiv de gîndire. 2. (Despre memorie) Care se dispersează, se împrăștie.

DISCURSIV, -Ă adj. Care trece de la o idee la alta prin raționament. ♦ Care ține de o controversă, de o discuție. ♦ (Despre memorie) Care se dispersează, se împrăștie. ♦ (Făcut) prin discursuri; declarativ. [Cf. fr. discursif, it. discorsivo].

DISCURSIV, -Ă adj. 1. (despre cunoaștere, gândire) care deduce o idee din alta prin raționament. 2. (despre memorie) care se dispersează. ◊ care nu se supune unei continuități riguroase. 3. (despre vorbire) care se întinde prea mult; declarativ. (< fr. discursif, lat. discursivus)

DISCURSIV ~ă (~i, ~e) Care se bazează pe raționament logic; dedus pe baza unei serii de judecăți succesive. Cunoaștere ~ă. /<fr. discursif, lat. discursivus

discursiv a. care trage prin raționament o propozițiune dintr’alta.

discursiv (deductiv; referitor la discurs) adj. m., pl. discursivi; f. discursivă, pl. discursive

discursiv (deductiv) adj. m., pl. discursivi; f. discursivă, pl. discursive

discursiv (care deduce o idee din alta prin raționament) adj. m., pl. discursivi; f. sg. discursivă, pl. discursive

DISCURSIV, -Ă adj. (cf. fr. discursif, it. discorsivo): în sintagmele stil discursiv și vorbire discursivă (v.).

DISCURSÍV, -Ă (< fr., lat. m.) adj. (FILOZ., despre un procedeu de cunoaștere sau o formă de gândire) Care se realizează pe o cale indirectă, atingându-și scopul prin folosirea unor operații parțiale, respectiv prin parcurgerea unor etape intermediare; în care ceva este cunoscut prin altceva (ex. raționamentul, demonstrația sunt procedee de cunoaștere și forme de gândire p.).