DIPLOMATICĂ² s. f. (Învechit) Diplomație. De la o vreme s-au ațîțat luxul și scîrboasa diplomatică, care n-au fost spre vreun temei al nostru sau folos al patriei. GOLESCU, Î. 63.

DIPLOMATICĂ² s.f. (Rar) Diplomație. [Gen. -cii. / < germ. Diplomatik].

diplomatic¹, ~ă [At: AR (1832), 243¹/10 / Pl: ~ici, ~ice / E: fr diplomatique] 1 a (Îvr) Diplomat¹ (6). 2-4 smf (Îvr) Diplomat¹ (1-3). 5-10 a Referitor la diplomație (1-6) Si: (înv) diplomaticesc (1-6). 11-13 a Referitor la diplomați¹ (1-3) Si: (înv) diplomaticesc (7-9). 14-19 a Care aparține diplomației (1-6) Si: (înv) diplomaticesc (10-15). 20-22 a Care aparține diplomaților¹ (1-3) Si: (înv) diplomaticesc (16-18). 23 a (Îs) Corp (sau, îvr, corpos, trup) ~ Totalitatea ambasadorilor, miniștrilor și reprezentanților unei țări sau ai mai multor țări care se află, de obicei, în capitala unui stat. 24 a (Îs) Limbă ~ă Limbă în care se fac comunicările și se întrețin relațiile între state. 25 a (Îs) Relații (sau legături) ~ice Relații oficiale, pașnice, pe care statele le întrețin în scopul realizării politicii lor externe. 26 a (Îs) Geantă (sau servietă, valiză) ~ă Geantă, servietă etc. cu care se transportă acte oficiale în altă țară (și al căror conținut este scutit de controlul vamal). 27 a (Îas) Geantă sau servietă asemănătoare ca formă cu cea folosită de diplomați (1). 28 a (Îs) Canale ~ice Comunicare între țări prin intermediul diplomaților (1). 29 a (Îs) Imunitate ~ă Faptul că o persoană nu poate fi urmărită în justiție, potrivit legilor țării în care trăiește, ca urmare a statutului de diplomat (1). 30 sf (Înv) Diplomație (1). 31 sf (Înv) Diplomație (4). 32 a (D. oameni) Care manifestă abilitate, șiretenie Si: abil, calculat. 33 sf (Îvr) Diplomație (7).

DIPLOMATIC, -Ă I. adj. 1. referitor la diplomație, de diplomat. ♦ corp ~ = totalitatea ambasadorilor, miniștrilor și reprezentanților străini care se află în capitala unui stat. 2. abil, calculat. II. s. f. 1. disciplină a istoriei care se ocupă cu cercetarea vechilor diplome, a cărților și a altor documente oficiale. 2. diplomație (1). (< fr. diplomatique, lat. diplomaticus, /II, 2/ germ. Diplomatik)

diplomatică (desp. di-plo-) s. f., g.-d. art. diplomaticii

diplomatică (di-plo-) s. f., g.-d. art. diplomaticii

diplomatică s. f. (sil. -plo-), g.-d. art. diplomaticii