17 definiții pentru dinamică


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DINÁMICĂ s. f. 1. Parte a mecanicii care studiază legile mișcării corpurilor ținînd seamă de forțele care se exercită asupra lor. 2. Dezvoltare intensă, schimbare continuă, bogăție de mișcare. Privirea autorului dramatic trebuie... să surprindă dinamica dialectică a vieții. CAMIL PETRESCU, T. III 496.

DINÁMICĂ s.f. 1. Ramură a mecanicii care studiază legile mișcării corpurilor și forțele care acționează asupra lor. 2. Procesul de dezvoltare a unor fenomene sub acțiunea anumitor factori; mișcare, schimbare. 3. Ansamblul nuanțelor utilizate în muzică, tot ce se referă la intensitatea (forța) emiterii sunetelor. [< fr. dynamique, cf. gr. dynamis – forță].

DINÁMICĂ f. 1) Ramură a mecanicii care se ocupă cu studiul mișcării corpurilor în raport cu forțele ce o condiționează. 2) Proces de evoluție a unui fenomen; schimbare continuă. ~a relațiilor sociale. 3) biol.: ~a populației totalitate a schimbărilor cantitative suferite de o populație de plante sau de animale. /<fr. dinamique

dinamică f. partea mecanicei care studiază mișcările în raport cu forțele lor.

dinamic, ~ă [At: TDRG / Pl: ~ici, ~ice / E: fr dynamique] 1 a (Mec) De mișcare. 2 a De forță. 3 Privitor la mișcare. 4 a Privitor la forță. 5 a Plin de acțiune Si: activ. 6 a Care este în continuă (și intensă) mișcare, evoluție. 7 a Care este foarte rapid. 8 a (Îs) Verb reflexiv ~ Verb reflexiv care exprimă o acțiune realizată cu participarea intensă sau cu un interes special din partea subiectului. 9 a (D. oameni) Care dovedește forță vitală, putere de a se afirma și de a acționa Si: energic. 10 sf Parte a mecanicii care studiază legile mișcării corpurilor ținând seama de masele lor și de forțele care se exercită asupra lor. 11 sf (Teh) Raport între valorile maxime și minime ale unui semnal. 12 sf Dezvoltare intensă. 13 sf Schimbare continuă. 14 sf (Îs) ~ca populației Totalitatea schimbărilor (cantitative) care au loc în cadrul unei unități de populație.

DINÁMIC, -Ă, dinamici, -ce, adj., s. f. I. Adj. 1. (Mec.) De mișcare, de forță; privitor la mișcare, la forță. 2. Plin de mișcare, de acțiune, activ; care este în continuă (și intensă) mișcare, evoluție; care se desfășoară rapid. ◊ Verb reflexiv dinamic = verb reflexiv care exprimă o acțiune ce se face cu participarea intensă sau cu un interes special din partea subiectului. El se gândește. Ea își amintește. ♦ (Despre oameni) Care dovedește forță vitală, putere de a se afirma și de a acționa; energic. II. S. f. 1. Parte a mecanicii care studiază legile mișcării corpurilor ținând seama de masele lor și de forțele care se exercită asupra lor. 2. (Tehn.) Raport între valorile maxime și minime ale unui semnal. 3. Dezvoltare intensă, schimbare continuă, bogăție de mișcare. ◊ Dinamica populației = totalitatea schimbărilor (cantitative) care au loc în cadrul unei unități de populație. – Din fr. dynamique.

DINÁMIC, -Ă adj. 1. De mișcare și de forță, referitor la mișcare și la forță. 2. Plin de mișcare, de acțiune; activ. ♦ (Fig.) Energic, întreprinzător. [Cf. fr. dynamique, it. dinamico].

DINÁMIC ~că (~ci, ~ce) 1) Care ține de dinamică; propriu dinamicii. Electricitate ~că. Procedeu ~. 2) Care vădește mișcare continuă; cu proprietatea de a se mișca permanent. Alternanță ~că. 3) (despre persoane) Care manifestă multă forță vitală; cu spirit de acțiune pronunțat; activ. /<fr. dynamique

electro-dinamică f. partea fizicei care tratează despre acțiunea reciprocă a curenților electrici și acțiunea acestora asupra magneților.

*termo-dinámică f., pl. e și ĭ (vgr. thermós, cald, și dinamic). Partea fiziciĭ care tratează despre relațiunile dintre fenomenele mecanice și cele calorice.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

dinámică s. f., g.-d. art. dinámicii

dinámică s. f., g.-d. art. dinámicii

dinámic adj. m., pl. dinámici; f. sg. dinámică, pl. dinámice


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DINÁMIC adj. 1. activ. (Un temperament ~.) 2. v. energic.

Dinamic ≠ static, fix, stabil, imobil


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

dinamică (< gr. δύναμισ [dynamis], „putere”) 1. Nuanțarea intensității (2) sonore. Practic, orice execuție muzicală are o d., spontană sau conștientă, constantă sau schimbătoare; schimbările d. pot fi treptate sau subite. O schimbare d. subită se produce ori de câte ori o sursă sonoră de o intensitate relativ puternică alternează cu una mai slabă (de ex. responsorium-versus*, tutti*solo*). Primele indicații dinamice (G. Gabrieli, Sonata pian e forte, 1597) conturează o asemenea d. „de terasă”, pe alocuri însă fără să se schimbe, concomitent cu schimbarea d., pianissimo*, apare în cadrul d. de terasă, caracteristică pentru întregul baroc*, drept ecou* în cadrul secțiunilor piano*, contrastante la rândul lor cu secțiunile forte*. În cursul sec. 18 apar indicațiile dinamice mai diferențiate ca meno piano, poco piano, mezzoforte*, quasi forte etc. precum și indicațiile referitoare la o singură notă* (ex. sforzando*) exploatându-se din ce în ce mai larg și schimbările dinamice treptate (notoriul „crescendo* mannheimez*”). Procesul de diferențiere a d. culminează în romantismul* târziu (gama nuanțelor dinamice folosite de Ceaikovski se extinde de la fffff la ppppp!) și în creația unor compozitori ai sec. 20, printre care se numără și Enescu. Tratarea intensității drept unul dintre parametrii* principali ai muzicii ca și serializarea (v. serialism) acesteia (O. Messiaen, P. Boulez, K. Stockhausen) constituie aportul cel mai substanțial al muzicii contemporane la istoria d. (1). Termenul a fost adoptat, probabil, de H.G. Nägel (1810). D. a fost întemeiată de H. Riemann (Musikalische Dynamik und Agogik, 1884), care trata d. în strânsă corelație cu agogica*.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

DINÁMICĂ (< fr.) s. f. 1. Capitol al mecanicii care studiază mișcarea corpurilor sub acțiunea forțelor de diferite naturi care se exercită asupra lor. ◊ Dinamica fluidelor = capitol al mecanicii fluidelor care se ocupă cu studiul fluidelor în mișcare. Cuprinde ca ramuri aerodinamica și hidrodinamica. Dinamica construcțiilor = capitol al mecanicii construcțiilor care studiază oscilațiile construcțiilor la solicitările dinamice, metodele de calcul și procedeele de reducere a acestor oscilații. 2. (TELEC.) Intervalul dintre intensitatea sonoră maximă și cea minimă care intervine în cursul vorbirii, al execuției unui program sonor, al unei transmisiuni etc., exprimat în decibeli. 3. (MUZ.) Totalitatea indicațiilor privind intensitatea sonorității muzicale (ex. forte și piano, crescendo și descrescendo). 4. (GEOL.) D. externă = totalitatea proceselor geologice care au loc în scoarța terestră sau la suprafața ei sub acțiunea unor factori externi (în special energia solară); acțiunea d. e. tinde să niveleze relieful. D. internă = totalitatea proceselor geologice care au loc în scoarța terestră sau la suprafața ei sub acțiunea unor factori interni (în special căldura internă a Pământului); acțiunea d. i. tinde să creeze și să accentueze neregularitățile reliefului. 5. (BIOL.) Dinamica populației = totalitatea schimbărilor cantitative suferite de o populație de plante sau de animale. 6. (PSIH.) Dinamica grupurilor = a) ansamblul fenomenelor psiho-sociale specifice grupurilor mici și al legilor care dirijează aceste fenomene; b) ansamblu de tehnici vizând ameliorarea comportamentului unui individ prin intermediul grupului din care face parte. 7. Dezvoltare intensă, schimbare continuă, bogăție de mișcare.

Intrare: dinamică
dinamică substantiv feminin
substantiv feminin (F46)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dinamică
  • dinamica
plural
  • dinamici
  • dinamicile
genitiv-dativ singular
  • dinamici
  • dinamicii
plural
  • dinamici
  • dinamicilor
vocativ singular
plural