7 definiții pentru dijmuit (s.n.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DIJMUÍT s. n. Dijmuire. – V. dijmui.

DIJMUÍT s. n. Dijmuire. – V. dijmui.

dijmuit1 sn [At: SP, ap. DLR ms / Pl: ~uri / E: dijmui] (Îvr) 1-5 Dijmuire (1-5).

DIJMUÍT s. n. Dijmuială. Eu mă duc, Ioane, da voi să băgați de seamă la dijmuitul popușoilor: să nu lăsați vătaful să ia dijma cu coșul boieresc; să dați dijma cu același coș cu care luați partea noastră. SP. POPESCU, M. G. 23.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DIJMUÍT s. (IST.) dijmuială, dijmuire, (înv.) zeciuire, zeciuit. (~ul țăranului dijmaș.)

DIJMUIT s. (IST.) dijmuială, dijmuire, (înv.) zeciuire, zeciuit. (~ țăranului dijmaș.)

Intrare: dijmuit (s.n.)
substantiv neutru (N29)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dijmuit
  • dijmuitul
  • dijmuitu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • dijmuit
  • dijmuitului
plural
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

dijmuit (s.n.)

etimologie:

  • vezi dijmui
    surse: DEX '98 DEX '09