9 definiții pentru dictat (act)

dictát1 sn [At: BREZOIANU, Î. 188/19 / V: (îvr) ~ánt / Pl: ~uri / E: dicta] 1 Dictare (1). 2 (Ccr) Ceea ce s-a scris după dictare (2). 3-6 Dictare (3-6).

dictát2 sn [At: TDRG / Pl: ~e / E: ger Diktat] Act (internațional) samavolnic prin care un stat, o autoritate, impune altui stat anumite condiții, împotriva dorinței acestuia.

DICTÁT, dictate, s. n. Act prin care un stat impune altui stat condiții împotriva voinței acestuia. – Din germ. Diktat.

DICTÁT, dictate, s. n. Act prin care un stat impune altui stat condiții împotriva voinței acestuia. – Din germ. Diktat.

DICTÁT, dictate, s. n. Gen de convenție prin care o mare putere imperialistă impune cu forța condițiile sale altui stat care e silit să le accepte. Acceptarea dictatului de la Viena a însemnat cedarea completă a dictaturii regale în fața imperialismului hitlerist, care urmărea ocuparea Romîniei. IST. R.P.R. 632.

DICTÁT s.n. Faptul de a dicta; (spec.) act (internațional) prin care un stat, o autoritate etc. impune forțat altui stat anumite condiții. [Pl. -te, -turi. / < germ. Diktat].

DICTÁT s. n. act prin care unul sau mai multe state impun forțat unui alt stat anumite condiții sau hotărâri. (< germ. Diktat)

dictat n. acțiunea de a dicta și rezultatul ei.

* dictát n., pl. urĭ. Acțiunea de a dicta: am perdut mult timp cu dictatu. Lucru dictat, scris după dictare.

Intrare: dictat (act)
dictat (act)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular dictat dictatul
plural dictate dictatele
genitiv-dativ singular dictat dictatului
plural dictate dictatelor
vocativ singular
plural
dictat (act)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular dictat dictatul
plural dictaturi dictaturile
genitiv-dativ singular dictat dictatului
plural dictaturi dictaturilor
vocativ singular
plural