DEZIOTACIZARE, deziotacizări, s. f. (Rar) Eliminare a iotacizării. – Pref. dez- + iotacizare.

deziotacizare sf [At: PUȘCARIU, L. R. I, 249 / S și: (înv) desi~ / Pl: ~zări / E: deziotaciza] (Rar; d. sunete; pex d. cuvinte) Pierdere a caracterului iotacizat.

DEZIOTACIZARE, deziotacizări, s. f. (Fam.) Eliminare a iotacizării. – Dez- + iotacizare.

DEZIOTACIZARE s.f. Revenire la forme cu dentalele nealterate de iot. [Pron. -io-, et. incertă].

deziotacizare s. f. (sil. -io-), g.-d. art. deziotacizării

DEZIOTACIZARE s. f. (< deziotaciza < dez + iotaciza): revenire, sub influența limbii literare, la formele fonetice cu dentalele sau cu vocala e nealterate de iot (Sextil Pușcariu și Ion Coteanu). Astfel: de la formele iotacizate originare (moștenite din latină) și neliterare poci (< *poteo), șez (< sedeo), văz (< video), auz (< audio), rămâi (< remaneo), scoț (< *excotio), țiu (< teneo), sai (<salio), simț (< sentio), viu (< venio) etc. s-a trecut, prin analogie cu formele neiotacizate, originare și literare cânt (< canto), cred (< credo), spun (< expono) și zbor (< *exvolare), la formele pot, șed, văd, aud, rămân, scot, țin, sar, simt și vin, impuse apoi în limba literară; de la pronunțările literare cu e iotacizat, „iel”, „iei”, „iele” și „ieste”, la scrierea lor sub formele el, ei, ele și este, impuse, de asemenea, în limba literară etc.