determinant, ~ă [At: NEGULICI / Pl: ~nți, ~e / E: fr déterminant] 1 a Care condiționează apariția sau dezvoltarea unui fapt, a unui fenomen etc. 2 a Hotărâtor. 3-4 sma, a (Cuvânt, parte de propoziție sau propoziție) care precizează un alt cuvânt, o altă parte de propoziție sau o propoziție și căreia îi este subordonată Si: determinativ (1-2), (înv) determinator (1-2). 5 a (Înv) Caracteristic. 6 sm (Mat) Expresie matematică ale cărei elemente sunt așezate sub forma unui tabel și care servește la rezolvarea sistemelor de ecuații.

DETERMINANT¹, determinanți, s. m. (Mat.) Tablou de numere așezate în linii și coloane și care simbolizează o anumită operație algebrică de efectuat cu aceste numere.

DETERMINANT, -Ă adj. Care determină, care este de natură să determine; hotărîtor; determinativ. ♦ (Gram.) Care arată o calitate. // s.m. Simbol matematic compus din numere așezate în linii și coloane reprezentînd o expresie algebrică și folosit mai ales în rezolvarea ecuațiilor. // s.n. Cuvînt, propoziție care precizează, lămurește semnificația unui cuvînt, a unei propoziții. [Cf. fr. déterminant, it. determinante].

DETERMINANT, -Ă I. adj. care determină; hotărâtor; determinativ. II. s. m. 1. factor, cauză, relație etc. cu rol hotărâtor în producerea unui eveniment, fenomen, situație, reacție. 2. (mat.) simbol compus din numere așezate în linii și coloane reprezentând o expresie algebrică și folosit mai ales în rezolvarea ecuațiilor. III. s. n. element lingvistic care determină alt element. (< fr. déterminant)

DETERMINANT² ~ți m. 1) Fapt care determină alt fapt. 2) mat. Expresie algebrică care servește la formularea simplă și concisă, după anumite legi, a regulilor de rezolvare a ecuațiilor. /<fr. déterminant

determinant² s. m., pl. determinanți

!determinant² (lingv., mat.) s. m., pl. determinanți

determinant adj. m., (mat.) s. m., pl. determinanți; f. sg. determinantă, pl. determinante