9 definiții pentru destructor (adj.)

destructór, ~oáre smf, a [At: HELIADE, O. 340 / V: (înv) ~iu a / Pl: ~i, ~oáre / E: fr destructeur] (Rar) 1-2 (Persoană) care distruge Si: devastator.

DESTRUCTÓR, -OÁRE, destructori, -oare, s. m. și f., adj. (Rar) (Persoană) care distruge. – Din fr. destructeur.

DESTRUCTÓR, -OÁRE, destructori, -oare, s. m. și f., adj. (Rar) (Persoană) care distruge. – Din fr. destructeur.

DESTRUCTÓR, -OÁRE, destructori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care distruge, distrugător. Cine știe în ce timpuri de foc și ruinare, acest paraclis, așezat într-un colț al clădirii... a fost aruncat în apă de destructori. ODOBESCU, S. I 406.

destructór (rar) adj. m., s. m., pl. destructóri; adj. f., s. f. sg. și pl. destructoáre

destructór s. m., adj. m., pl. destructóri; f. sg. destructoáre, g.-d, art. destructoárei, pl. destructoáre

DESTRUCTÓR, -OÁRE s.m. și f. (Rar) Distrugător. [< fr. destructeur].

DESTRUCTÓR, -OÁRE s. m. f. distrugător. (< fr. destructeur, lat. destructor)

*destructór, -óareadj. (lat. destructor). Care distruge: Scipione Emilianu fu destructoru Cartaginiĭ. – Și di- (it. distruttore).

Intrare: destructor (adj.)
destructor adjectiv
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular destructor destructorul destructoare destructoarea
plural destructori destructorii destructoare destructoarele
genitiv-dativ singular destructor destructorului destructoare destructoarei
plural destructori destructorilor destructoare destructoarelor
vocativ singular
plural